Nimeni nu știe cum va fi politica externă a lui Trump. Statele baltice sunt însă cele mai vulnerabile, deoarece acestea nu dispun de puterea militară pentru a descuraja Rusia fără sprijinul american și al NATO.
Singura lor speranță este să se pregătească pentru o ocupație și o rezistență subterană, în genul mișcărilor naționaliste anti-rusești care au fost active în toate cele trei state, în perioada de după cel de-al doilea război mondial.
Astfel că nu e de mirare că Lituania a emis recent un manual privind comportamentul populației în cazul unei invazii rusești.
Următoarea țară, în ceea ce privește vulnerabilitatea, este Belarus. Rusia are deja trupe staționate în țară și o mare parte din minoritatea rusă Belarus ar saluta, probabil, un atac rusesc. Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat că țara sa va rezista. Dar, fără experiență de luptă și cu o loialitate incertă, forțele armate din Belarus s-ar putea dovedi incapabile să oprească un atac rusesc.
Ucraina este mai puțin vulnerabilă la un atac convențional pentru că războiul în curs de desfășurare cu Rusia a permis Kievului să-și constituie o armată serioasă.
Vulnerabilitatea reală a Ucrainei este mai degrabă politică. Imaginați-vă că Trump și Putin cad de acord asupra următoarei afaceri: Statele Unite ale Americii recunosc anexarea de către Rusia a Crimeei și, în schimb, Rusia își retrage forțele din Donbasul ocupat.
Prin urmare, teritoriul devastat, cu populația săracă și înstrăinată și cu zeci de mii de separatiști puternic înarmați, rămași pe loc, va reveni la Ucraina. Un adevărat cal troian pentru Kiev.
Iar Europa trebuie să se acomodeze cu posibilitatea ca, într-un an sau doi, tancurile rusești să fie staționate la frontierele estice ale Uniunii Europene. Valuri de refugiați din Europa de Est ar putea cere azil în UE și Rusia, extinsă militar dar prea slabă punct de vedere economic, ar putea fi la un pas de colaps. Toate acestea, mulțumită lui Donald Trump.
Italienii sunt chemați duminică să se pronunțe cu privire la reforma constituțională propusă de premierul Matteo Renzi. Dacă rezultatul va fi negativ, premierul ar putea demisiona, iar țara riscă plonjeze în haos și să-i arunce încă o dată pe europeni în necunoscut. Este concluzia analizei ziarului Le Figaro.
Fără precedent timp de șaizeci de ani, reforma constituțională urmărește să asigure o mai mare stabilitate guvernamentală, prin reducerea puterii Senatului. Dar scopurile rămâne neclare pentru foarte mulți italieni care sunt acum preocupați mai degrabă de stagnarea economiei și de șomajul ridicat , în special în partea de sud.
Criza politică pândește la orizont și aceasta va însemna un triumf al mișcării populiste Cinci Stele, fondată în 2009 de către comediantul Beppe Grillo.
Un scenariu negru pentru, pentru economie și finanțe.
Economiștii avertizează că ratele dobânzilor pentru creditele italiene au crescut în ultimul timp și, în cazul în care referendumul eșuează, ele pot crește din nou. Ar fi o lovitură pentru datoria publică, aflată deja la 133% din produsul intern brut (PIB). Și nu este exclus un fenomen de contagiune în întreaga zonă euro.
În cazul în care totuși referendumul trece, va fi un triumf pentru Renzi.
O importantă confruntare electorală are loc duminică și în Austria. Este vorba despre al doilea tur al alegerilor prezidențiale, după ce scrutinul din mai a fost anulat. Sunt șanse ca Austria să voteze, pentru prima oară, un președinte de extremă dreapta. Publicația europeană Politico prefațează confruntarea.
La fel ca în primăvară, cei doi candidați sunt umăr la umăr în sondaje. Chiar și problemele sunt aceleași - refugiații, comerțul european. Nimeni nu are vreo idee despre cine va câștiga.
Clar este faptul că rezultatul va fi resimțiti mult dincolo de granițele Austriei. În lunile următoare, alegătorii din Țările de Jos, Franța și Germania merg, de asemenea, la urne, ceea ce face din alegerile austriece primul test major al apetitului alegătorilor pentru rețetele populiste la nivel național, în acest sezon electoral.
În esență, cetățenii au de răspuns acestei întrebări: Mai avem încredere în status quo-ul politic?
În cazul în care austriecii asculta de apelul pentru schimbare, aceasta ar însemna mai mult decât alegerea primului președinte de extremă dreapta din Europa, de la război încoace. Cu toate că presedintele Austriei a jucat, în mod tradițional un rol ceremonial, caracterul simbolic al acestei opțiuni ar fi unul foarte profund.
O victorie a lui Hofer ar fi văzută de mulți ca o dezavuare populară a clasei politice de guvernământ - o coaliție condusă de social-democrați - și ar putea declanșa noi alegeri parlamentare, în lunile următoare. Partidul Libertății, de extremă dreapta, va fi probabil câștigător.
Cu toate că alegerea Hofer ar putea risca transformarea țării într-un paria regional , austriecii au mai cunoscut așa ceva și mai înainte.
În 1986, ei l-au ales ca președinte pe Kurt Waldheim, în ciuda unui protest international legat de activitățile sale din timpul războiului. În 1999, sub conducerea lui Jörg Haider, Partidul Libertății a terminat al doilea și s-a alăturat unei coaliții de centru-dreapta. Rezultatul i-a determinat pe partenerii Austriei din UE să impună Vienei sancțiuni diplomatice.
Ca un semn despre cât de mult s-a politica în Europa ultimilor 15 de ani, nici un fel de amenințări nu planează de data aceasta, asupra Austriei. Motivul: politicienii de extremă dreapta, ca Hofer, nu mai sunt o ciudățenie, ci un fapt cotidian în peisajul politic al continentului.
Niciun comentariu:
Write comentarii