Incredibil.Online


SOCANT ! Politicienii mint asa cum RESPIRA ! Theresa May, Prim Ministrul britanic prinsa cu mata-n sac !




 O înregistrare secretă a scos la iveală temerile actualului premier britanic cu privire la Brexit şi uriaşele dezavantaje ale acestuia pentru economia Regatului Unit. Astfel, cu doar o lună înaintea referendumului care a arătat că peste 50% din britanici doresc părăsirea UE, într-o discuţie privată cu bancherii grupului Goldman Sachs, Theresa May spunea că se teme că marile companii se vor retrage din Marea Britanie şi se vor stabili pe teritoriul Europei.

Înregistrarea ajunsă în posesia “The Guardian” arată că Theresa May, aflată la vremea respectivă, cel puţin teoretic, în campanie alături de fostul premier David Cameron pentru rămânerea Marii Britanii în UE, era deosebit de îngrijorată cu privire la securitatea şi perspectivele financiare ale Regatului Unit în eventualitatea în care poporul britanic ar fi votat în favoarea părăsirii Uniunii Europene (ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel).



Discuţiile cu reprezentanţii grupului american Goldman Sachs sunt cu atât mai interesante - şi arată, fără dubiu, ipocrizia politicienilor, indiferent că sunt din estul sau vestul Europei – cu cât Theresa May a fost deosebit de rezervată pe parcursul campaniei pro-rămânere şi a nu a spus niciodată răspicat dacă este pentru rămânerea în UE sau pentru părăsirea blocului comunitar (şi nici ce dezavantaje majore presupune ultima variantă).

“Cred că argumentele economice sunt cât se poate de clare”, spune May în înregistrarea ajunsă în paginile ”The Guardian”. “Cred că apartenenţa la un bloc comercial cu o populaţie de 500 de milioane de persoane este un aspect deosebit de important. Cred cu convingere, aşa cum am spus-o şi anterior, că multe companii investesc în UK pentru că UK este parte a Europei. Şi dacă nu am mai face parte din Europa, vor fi firme şi companii care se vor întreba dacă nu cumva ar trebui să se mute pe continent decât să rămână în Marea Britanie”, le-a spus Theresa May celor de la Goldman Sachs, adăugând că și din punctul de vedere al securității ar fi mai avantajos pentru Marea Britanie să rămână în UE.

POLITICIENII, LA FEL DE MINCINOSI LA EI, CA SI LA NOI 

”Cu certitudine există numeroase lucruri pe care le-am putea face ca membru al Uniunii și care ne-ar oferi garanții mai mari de securitate”, spunea actualul premier al Marii Britanii care însă afirma recent că, pe parcursul negocierilor pentru părăsirea UE nu va acorda prioritate păstrării accesului la piața unică a UE, ci se va concentra pe reducerea imigrației.

Înregistrarea o va pune pe Theresa May într-o lumină deosebit de dezavantajoasă din punctul de vedere al credibilității având în vedere și recentele memorii ale fostului director de comunicare al cabinetului Cameron care dezvăluie că actualul premier fusese efectiv implorat de predecesorul său, în zeci de ocazii, să i se alăture în campania ”Remain”.

Niciun comentariu:
Write comentarii

Incredibil.Online

Articole noi

Recent Posts Widget

Recomandate