Emil Străinu este un general român,autor, specialist în radiolocație, doctor în război geofizic. Este membru fondator al Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN). A publicat numeroase cărți, articole și studii în domeniul cercetării spațiului aerian prin intermediul metodelor radiolocației, arme geofizice, climatologice, fenomenul OZN și a participat la realizarea unui mare număr de emisiuni televizate, fiind scriitor de SF.
Numeroase au fost relatările lui Străinu cu privire la extratereştri de pe Terra, dar în acest articol am ales să vă prezentăm o poveste incredibilă din prefaţa cărţii „Anunnaki vs Anunnaki”(Aryana Havah), scrisă de celebrul general.
„Probabil ca nu as fi scris niciodata in stilul ce urmeaza aceasta prefata. Sunt de peste trei decenii un cercetator asiduu al ufologiei (fenomenului OZN) si sunt familiarizat cu ceea ce de regula sunt numite teoriile ce tin de SETIT si CETI, de contactanti, rapiri, intalniri de diverse grade, crash-uri, razboaie cosmice si catastrofe mai mult sau mai putin planetare sau civilizationale.
Cunosc lucririle Aryanei Havah si cu prilejuri anterioare mi-am exprimat pe larg parerile vizavi de ele, asa ca nu am sa revin asupra subiectului ci am sa incerc sa-i dau prezentei prefete o nota de (i)realism prin faptele ipotetice totusi pe care urmeaza sa le descriu, de fapt am sa fiu chiar in tema cartii. . .
Totul a inceput printr-un telefon. Ce a urmat apoi fiecare dintre dumneavoastra, chiar si eu putem avea ce
pareri dorim…
Vrea sa supun atentiei un alt punct de vedere, legat de un fapt posibil (i)real dar cum veti vedea greu de demonstrat. In economia faptelor ce urmeaza sa le relatez as dori sa intelegeti ca nu vreau sa fiu partizanul niciunui punct de vedere ci doar un narator cat de cat obiectiv al evenimentelor descrise.
Era o dimineata de iulie, soarele abia rasarise si datorita caldurii de peste noapte nu putusem sa dorm si preferasem sa navighez pe NET pana in zori cand si obosit si toropit de caldura am adormit in fotoliu la birou in fata calculatorului…
La un moment dat pe la 7-7:30 m-am trezit buimacit de telefonul mobil care suna in nestire, multe apeluri de la acelasi numar… Cineva sunase de multe ori si insista.
Pentru a intelge cea ce urmeaza am sa va spun ca cel ce suna era un amic, ofiter superior din armata, iar ca pregatire avea specializarea „trupe de comando”. Trecuse de cateva ori in ultimii ani prin iadul din Irak si Afganistan iar mai inainte avusese inca cel putin alte cinci misiuni de lupta de durata prin Africa si America Latina.
Il cunosc foarte bine si pentru mine este mai presus de orice banuiala de impostura pe care cred ca a-ti incerca-o legat de istorisirea ce urmeaza… Mai mult nu este un fan al science-fictionului-ului sau al ozenisticii.Dar exista si un dar…
Intrand in subiect trebuie sa va spun ca in dimineata cu pricina amicul meu venea dintr-un scurt concediu de sapte zile ce-l facuse la munte solitar cu cortul undeva prin Retezat. La apropierea de Bucuresti masina i-a semnalizat printr-un senzor ca mai avea benzina pentru doar cativa zeci de kilometri, deci s-a orientat spre cea mai apropiata benzinarie.
Conform relatarii fiind ora 05:00 – 05:10 la benzinarie nu mai era nimeni altcineva care alimenta ci undeva lateral doar un Hummer kaki cu geamuri fumurii „torcea” cu motorul pornit, dar in jur nu era nimeni.
Dupa ce a alimentat, a platit si s-a indreptat spre masina sa un „tout terrain” pt reluarea calatoriei. Dar atunci a observat ca usa din dreptul soferului de la Hummer era deschisa si pe scaun statea un sa-i spunem „individ” in cizme dar care nu avea haine ci era in totalitate acoperit de solzi verzi exact ca o soparla… „Individul” sa-i spunem asa l-a observat, nu s-a sinchisit cu nimic, s-a dat jos din masina, l-a privit a scos niste sunete ascutite catre cineva din masina, parea iritat s-a urcat si a demarat in tromba…
Cat timp amicul meu l-a privit a apreciat ca avea 1.90 – 2.00 metri inaltime si avea ochii galbeni cu pupile verticale ca de pisica. In mod ciudat masina nu avea numar de inmatriculare nici pe fata nici pe spate.
Contrariat a cautat sa vada daca mai fusese martor cineva la eveniment dar a constatat ca era singur in parcarea statiei de benzina. Observand ca la intrare era o camera video l-a intrebat pe cel ce vindea la statie daca functiona dar acesta a raspuns in doi peri ca acea camera video este doar… „de decor”!!
Trecand de momentul de „perplexitate” s-a gandit ca ar putea fi vorba de o farsa, bine regizata si si-a reluat drumul.
Cred ca sunteti de acord cu mine ca omul nostru era totusi framanatat de contradictoriul sau sa-i spunem stranietatea intamplarii
Pentru ca lucrurile nu s-au oprit aici: dupa cativa kilometrii a vazut acelasi Hummer tras pe dreapta cu toate patru usi deschise si la cativa metri de masina pe camp de data aceasta erau doi asa-zisi indivizi, de culoare verde inchis, ce pareau ca se cearta sau discuta ceva foarte aprins.
Unul dintre ei parea mai inalt cu 10-15 centimetri decat celalalt si nu avea cizme in picioare a caror laba semana cu cea de soparla cand pasea, dar avea si un fel de… coada!
Pe sosea treceau multe camioane in ambele sensuri ai caror soferi faceau semne spre „creaturi” dar nu a oprit nimeni. Cei doi au parut total nestingheriti cand amicul meu i-a fotografiat cu telefonul mobil.
Dupa cateva minute (3-5 minute) conform relatarii cei doi s-au suit calmi in Hummer au intors spre sensul contrar celui de venire spre Bucuresti si cu o viteza uluitoare au disparut in tromba iscand o adevarata panica pe sosea si zeci de injuraturi ale celorlalti participanti la trafic.
Amicul nostru a revazut fotografiile de pe telefonul mobil si a pornit glont spre Bucuresti cu gandul sa vina la mine pentru a ne sfatui ce facem cu fotografiile care erau uluitoare.
Partea tragica a povestii este ca la momentul ajungerii la mine telefonul arata clar ca se facusera 11 fotografii dar in locul pozelor ecranul ramanea verde la listarea fotografiilor. Ecranul era verde si… atat. Nici o imagine!
Am fost impreuna cu el la reprezentanta firmei ce asigura service-ul telefonului dar singurul raspuns a fost ca a fost fotografiata o sursa de lumina foarte puternica de… culoare verde! Nu am putut recompune nimic din cea ce a fost fotografiat.
Nu vreau sa spun nimic de cele ce au urmat momentului marii dezamagiri, dar pot sa va spun ca timp de doua saptamani am ascultat povestea de zeci de ori, am cautat alti martori dar totul a fost marcat de un esec total.
Amicul meu este la aceasta ora undeva pe un teatru de operatii militare si probabil ca intre doua ambuscade se mai gandeste si acum la intamplarea ciudata pe care a trait-o, foarte ciudat in mod singur si fara puterea de a o dovedii material.
Un lucru este sigur, traim intr-o lume pe care numai credem ca o cunoastem, avem o vaga impresie ca suntem stapanii ei, cand de fapt cred ca suntem niste subchiriasi in tranzit pe o planeta care nu ne-a apartinut niciodata si unde de fapt nici nu stim care ne este menirea…
Niciun comentariu:
Write comentarii