În anul 1969, astronauții misiunii Apollo 10 au auzit o muzică ciudată care venea din zona numită partea nevăzută a Lunii. Banda cu această înregistrare a fost clasificată și ținută departe de specialiști și reprezentanți media.
În anul 2008, jurnaliștii de la canalul de televiziune Science Channel au intrat în posesia documentului și au realizat un documentar intitulat Dosare inexplicabile de NASA.
Mos Craciun canta muzica STRANIE la HARPA !
Muzica a durat 50 de minute și a fost transmisă turnului de control de la Houston. Pe bandă este înregistrată și vocea astronautului Eugen Cenan, care se arată mirat de ceea ce aude. Donna Hare a lucrat în anii 70 într-un laborator NASA. Ea a declarat că toți astronauții care au făcut parte din misiunile Apollo, au fost obligați să semneze anumite hârtii prin care se angajau să nu divulge informații cu privire la misiunile la care au participat. Cei care nu respectau această condiție riscau să piardă pensia militară.
Maurice Chatelain a fost șef al departamentului de comunicații de la NASA. El a declarat că banda cu înregistrare este autentică și că în arhiva NASA există și alte înregistrări cu privire la OZN-urile care au însoțit navetele spațiale și care se retrăgeau în mod misterios în zona nevăzută a Lunii.
După ce SUA și Rusia au renunțat la proiectele privind explorarea Lunii, chinezii au lansat un proiect ambițios care vizează cercetarea părții nevăzute a Lunii precum și planeta Marte.
CHINEZII TRIMIT CATEI PE MARTE !
La sfârșitul anului 2017, chinezii vor trimite pe Lună o sondă spațială care va transporta un rover, în cea mai necunoscută și misterioasă parte a Lunii. Pentru că Luna și Pământul sunt într-o rotație numită sincron, de pe Pământ nu vedem decât o anumită parte a Lunii. Roverul va trebui să ofere informații despre zona nevăzută.
Zona numită partea nevăzută a Lunii are un aspect diferit față de partea vizibilă. Ea prezintă cratere și zone bazaltice. Topografia zonei este diferită de cea a zonei vizibile. Crusta lunară și structura rocilor este diferită. Luna are două fețe foarte diferite, fenomen pe care specialiștii nu-l pot explica.
S-a emis ipoteza că acum 4,4 miliarde de ani, partea nevăzuta a fost bombardată de meteoriți și asteroizi. Este o zonă neluminată de milioane de ani.
În anul 1959, nava spațială sovietică Luna 3 a fost prima navă spațială care a preluat fotografii din acea zonă. Spre surprinderea generală, fața nevăzuta a Lunii nu conţinea faimoasele și cunoscutele spații întunecate pe care noi le numim mari în zona strălucitoare. În realitate, marile lunare nu acoperă decât 2% din fața întunecată.
BABA VANGA A PREZIS EXODUL EXTRATERESTRILOR DE PE PARTEA INTUNECATA A LUNII !
Astfel s-a născut misterul, ce se ascunde pe partea întunecată a Lunii? NASA a renunțat la proiectele legate de Lună fără a oferi explicații. Mulți specialiști au lansat ipoteza că Luna este o colonie a unei altei civilizații.
James Lovell a fost comandantul misiunii Apollo 8. A rămas celebră replica sa către turnul de control în care spunea vă anunț că există Moș Crăciun. El a rostit această frază în momentul în care au survolat partea nevăzută a Lunii. Moș Crăciun era numele de cod dat OZN-urilor.
Niciun comentariu:
Write comentarii