Incredibil.Online


ŞOCANT ! Un RAZBOI ATOMIC, fie şi regional, ar distruge civilizaţia




În contextul tensiunilor actuale dintre Statele Unite şi Coreea de Nord, mulţi se întreabă ce efecte (desigur negative) poate avea o astfel de conflagraţie la nivel global. Un studiu din 2014 susţine că nu este nevoie de multe explozii de acest gen pentru a devasta lumea.

În prezent, există aproape 15.000 de focoase nucleare care aparţin celor nouă ţări: Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Coreea de Nord, Franţa, China, Pakistan, India şi Israel. Rusia şi Statele Unite deţin majoritatea armelor nucleare, 1.900, respectiv 1.700 de focoase nucleare disponibile la momentul de faţă.

Astfel, chiar şi în cazul unui război nuclear regional, poate exista un efect de domino, unde o catastrofă o aduce pe alta. Studiul publicat într-un jurnalul al American Geophysical Union susţine că „un război nuclear regional între India şi Pakistan în care fiecare parte detonează arme de 5015 kilotone va produce 5 teragrame (5 milioane de tone) de carbon. Ca o comparaţie, bomba de la Hiroshima a avut 15 kilotone, iar cea mai distructivă bombă americană în prezent, B83, este de 1.200 de kilotone. De asemenea, Statele Unite mai deţin şi focoase nucleare strategice, care sunt cunoscute pentru acurateţea lor, dar puterea exploziei are doar 50 de kilotone.

În cazul războiului nuclear menţionat mai sus, carbonul se va ridica până în stratosferă, unde se va răspândi la nivel global global, producând o descreştere rapidă a temperaturilor şi o încălzire accentuată a stratosferei, scrie Futurism.

În mai puţin de 10 ani, stratul de ozon se va degrada cu 20-50%, lăsându-ne mai vulnerabili la radiaţiile solare, în timp ce temperaturile vor continua să scadă. Această combinaţie de efecte va devasta viaţa de pe planetă şi va duce la foamete la nivel mondial.



Radiaţiile vor duce la creşterea numărului de cazuri de cancer şi la numeroase malformaţii genetice.

Este un scenariu într-adevăr dezastruos, chiar şi fără să se ia în calcul efectele economice şi sociale rezultate în urma unui război nuclear. Mai mult decât atât, studiul a luat în calcul un război nuclear care se desfăşoară într-o singură regiune.

De asemenea, nu se ştiu multe lucruri despre arsenalul Coreei de Nord, mulţi experţi estimează că nord-coreenii deţin 60 de focoase nucleare, care sunt mai mici ca cele ale Statelor Unite şi, desigur, mult mai puţine. Puterea acestor (probabil) 60 de focoase nucleare este undeva la 20-30 de kilotone per armă nucleară, jumătate din forţa focoaselor nucleare tactice ale Statelor Unite, care ele însele nu excelează în putere. Astfel, comparaţia dintre capacitatea nucleară a celor două ţări este în mod evident în favoarea SUA.

Punerea în practică a acestor date poate avea ramificaţii nebănuite, cert este că planeta va avea cel mai mult de suferit, dacă aplicăm studiul de caz menţionat la începutul articolului care discuta despre un eventual război nuclear între India şi Pakistan.

Există eforturi de a preveni un astfel de conflict. Luna trecută, Naţiunile Unite a anunţat dorinţa de a interzice armele nucleare. 122 dintre statele membre au votat pentru iniţierea negocierilor, iar dintre cele nou puteri nucleare, doar Coreea de Nord nu a votat. Totuşi, Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa nu doresc să semneze tratatul final, afirmând că este nevoie de un arsenal minim pentru a asigura securitatea ţării.

Niciun comentariu:
Write comentarii

Incredibil.Online

Articole noi

Recent Posts Widget

Recomandate