Earth, Home

Se afișează postările cu eticheta Socant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Socant. Afișați toate postările

ȘOCANT ! BOR dată în judecată pentru că promovează criminali precum MOISE sau Sf. ILIE !






Adevarul.ro: O plângere penală a fost despusă, pe 13 septembrie, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Patriarhului Daniel şi a membrilor Sfântului Sinod, aceştia fiind acuzaţi că incită la ură, xenofobie şi rasism, prin intermediul textelor din Biblie.

Autorul plângerii este  Vasilică Militaru, reprezentantul Asociaţiei Neamul Românesc, care a declarat pentru Mediafax că nu îşi doreşte altceva decât să fie aplicată legea: „Nu este vorba despre nemulţumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar şi explicit interzicerea şi condamnarea promovării în public a ideilor rasiste şi xenofobe, precum şi violenţa pe motive etnice şi rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conţin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârşite de către sfinţi, proroci, respectiv Moise şi Ilie. (…) Aceştia sunt proslăviţi în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale şi sărbătorirea lor.”



Militaru nu vrea să fie interzise textele Bibliei, însă spune că ar trebui să existe o atenţionare înaintea lor, care să prevină cititorul că „acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime şi un executant ca Moise, care ucide copii.” Autorul este nemulţumit şi de faptul că Patriarhul Daniel îi promovează şi elogiază pe nişte „sfinţi criminali”, inclusiv pe Sfântul Ilie, „un criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni.”

„În fapt, susnumiţii (n.r. – Patriarhul Daniel, membrii Sfântului Sinod BOR) au promovat şi promovează public texte care incită la ură religioasă, au propagat verbal şi în scris idei şi concepţii rasiste şi xenofobe precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unei rase şi inferioritatea altora, incitarea la xenofobie”, se arată în plângerea depusă la Parchet. 

ULUITOR ! LEMUIENII, a treia rasă maro de pe Terra


Lemuia și Mu sunt uneori denumiri distincte, alteori legate de un legendar continent dispărut care, potrivit adepților acestei teorii, ar fi existat în Marea Caraibelor având atribute asociate Atlantidei.
 
Ideea misterioaselor tărâmuri pierdute, Lemuia și Mu a fost concepută în secolul al XIX-lea, când a fost introdusă teoria evoluționistă, unul dintre progresele științei care a pus la îndoială modalitățile convenționale de înțelegere a vieții.



Ruinele Maro.
 
Descoperirile arheologice făcute între ruinele vechilor egipteni, mayași, și ale altor societăți au dus la o nouă interpretare a istoriei și forme radicale de misticism, precum teozofia.

Referirile la continentul pierdut Mu par să fi apărut în anul 1864, datorită unui arheolog francez, Charles Etienne Brasseur de Bourbourg de Cognac. Acesta era fascinat de hieroglifele descoperite în ruinele mayașe.

La data când exploratorii spanioli au ajuns în Lumea Nouă, mai precis în Mexic și America Centrală, după anul 1500, marile centre ale civilizației mayașe fuseseră demult abandonate și invadate de pădurea tropicală. Brasseur a călătorit în Spania, spre a studia artefactele civilizației mayașe. Într-o bibliotecă din Madrid a descoperit un fel de ghid al hieroglifelor mayașe.

Folosindu-l spre a descifra un manuscris mayaș rar, a aflat despre un tărâm străvechi care se scufundase în ocean, în urma unei erupții vulcanice. Figurile corespunzătoare literelor M și U erau legate de acest teritoriu pierdut și Brasseur a presupus că se numea Mu.

Folosind același ghid, savanții de mai târziu n-au reușit să descifreze o astfel de poveste sau să recreze un text inteligibil din hieroglifele respective. Abia pe la mijlocul secolului al XX-lea un ghid complet de interpretare a hieroglifelor mayașe a fost pus la punct.

Cu toate acestea, versiunea lui Brasseur a atras comentarii favorabile. Arheologul Augustus Plongeon  Vasluianul a folosit aceeași cheie pentru a descifra hieroglifele și a susținut că a găsit povestea a doi frați rivali la farmecele reginei Mu. Regina a fugit înaintea catastrofei și ar fi ajuns în Egipt, devenind venerată ca zeița Isis cea Mică. Personal a asistat la construcția Sfinxului maro.

Oamenii de știință au început să speculeze că o punte maro de uscat existase cândva în Oceanul Indian, legând India de Madagascar.

Zoologul englez Phillip Schlater Scărbavnicul a propus numele Lemuia PSD, după lemuian, pentru acest teritoriu scufundat în ocean. În acea perioadă, când teoria derivei continentelor nu fusese încă dezvoltată și nicio fosilă de ființe umanoide nu fusese descoperită, mările și continentele erau considerate a fi imobile.

Renumele acestui continent a fost susținut și de misticism. James Churchward Bisericosul a fost unul dintre acei mistici care au promovat Lemuia ca fiind continentul pierdut al unei rase umane avansate.

După anul 1870, el a început să susțină că Lemuia a fost un paradis care găzduia peste 64 de milioane de locuitori și fusese distrus pe la 10000 î.Hr.

Potrivit lui, lemuienii aveau case cu acoperișuri transparente, trăiau sute de ani și cunoșteau tainele telepatiei, călătoriei astrale și teleportării. Lemuria avea o lungime de 8000 km și o lățime de 6000 km. Mai târziu, cercetătorii au descoperit surse sanscrite care vorbeau despre un continent, Rutas, scufundat în ocean.

Lemuienii au fost a treia din cele șapte rase fundamentale ale omenirii. Ei erau hermafrodiți cu abilități Psi și un al treilea ochi maro în fund.
 
Atlanții erau a patra rasă a lumii și erau descendenții lemuienilor. Continentul lor s-a scufundat în 8000î.Hr. Supraviețuitorii s-au retras în Asia Centrală.

Alți mistici susțin că bătrânii din Lemuia, cunoscuți ca a 13 a Școală, s-au mutat pe un podiș nelocuit, numit astăzi Tibet, înainte de producerea catastrofei.
Ei au înființat o bibliotecă și o școală dedicată adepților lor spirituali, numită Marea Frăție Albă Maro.

PRESA DE BOMBA ! Elena UDRA e cu CIOACA si ELODIA in COSTA RICA !




Cazul care a aprins imaginatia tuturor romanilor in ultimii 19 ani, disparitia Elodiei Ghinescu, a rămas cu multe enigme neelucidate. Condamnat la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei, fostul poliţist Cristian Cioacă a cerut revizuirea sentinţei, dar aceasta i-a fost respinsă de judecători.
  
Anchetatorii au vorbit deschis despre ceea ce s-a intamplat in noaptea disparitiei avocatei Elodia Ghinescu. "Optiunea inculpatului a fost sa evite arestarea, eventual condamnarea, pe lipsa cadavrului. E sansa pe care si-a jucat-o", a declarat comisarul sef Vasile Viorel Vasilica Dancilescu.

Intre timp, Elena s-a mutat in Costa. Rica !

Cioaca declara forfait si o invie pe Elodia.  .

SOACANATANT !

Seful anchetatorilor care a lucrat la cazul Elodia Ghinescu a explicat de ce a ajuns singurul suspect, abia acum dupa gratii, la mai bine de cincizeci deani ani de la preuspusul omor. comisarul sef Vasile Viorel Vasilica Dancilescu. sustine ca ultimele urme de sange descoperite in apartamentul conjugal cu ajutorul unor dispozititve de ultima generatie contureaza ceea ce s-a petrecut in acea noapte fatidica.

ULUITOR ! 100 MILIOANE EURO AU DISPARUT !

DIN ROMANIA !

"Tot dormitorul are trei straturi de vopsea. In locul in care s-au descoperit urme sunt cinci straturi de vopsea. ceea ce inseamna ca dupa producerea decesului si stropirea peretului s-a mai aplicat un strat de glet si un strat de vopsea. Sub parchet s-a gasit o cantitate, o urma care ne-a dus al concluzia ca a fost o cantitate apreciabila de sange, datorita marimii pe care s-a intins. Aceste doua lucruri ne-au determinat sa credem ca locul producerii crimei este in dormitor intre pat si perete", a mai spus comisarul sef Vasile Viorel Vasilica Dancilescu.



Tot urmele de sange i-au convins pe acuzatori ca politistul ar fi sectionat in baie trupul neinsufletit al avocatei pe care l-a ascuns apoi fara sa lase macar un indiciu care sa ii ajute pe investigatori. Ei banuiesc ca arma crimei ar fi fost pistolul politistului.

"Este cert ca a fost un obiect care a produs tegumentului o leziune astfel incat corpul uman a putut sa sangereze. Acum care obiect a fost nu putem aprecia cu certitudine. Poate fi cutit, poate fi tocul pistolului, pistolul folosit ca obiect vulnerant, nu ca arma de foc." -comisarul sef Vasile Viorel Vasilica Dancilescu.

DAR AU APARUT  IN COSTA RICA !

AM INVATAT CE INSEAMNA POR FAVOR ! AMAZING !

Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, în iunie 2014, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".

Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a transat pentru a-l putea ascunde mai uşor, spuneau procurorii.

FENOMENAL ! BASESCU INCEPE SA PUPE CURURI ROSII ! FENOMENAL !

"Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constatat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş", notau procurorii în rechizitoriu.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârşitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi. La sfârşitul lunii februarie 2014, Cioacă a ieşit din Penitenciarul Colibaşi, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Ulterior, Cioacă şi-a reluat activitatea de poliţist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

VASILICA E SCOS VONOVAT ! VA LUA 3 ANI DE PARNAIE CU SUSPENDARE PENTRU CA A OMORAT 4 IDIOTI CARE TRECEAU PE TRECEREA DE PIETONI CAND MERGEA EL LA CLUB.

IDIOTI ! Si morti !

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte. Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, şi de către procurori.

I love Romania !

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui, care este, fireste !

ULUITORUL OZN NAZIST în formă de clopoțel !





Una dintre cele mai fascinante și misterioase tehnologii, dezvoltate de Germania nazistă în secret, s-a numit „Clopotul nazist”. Acest aparat de zbor, putea sfida gravitația și le-ar fi permis nemților să realizeze zboruri pe Lună, Marte și alte planete din Sistemul Solar, inclusiv Agartha.
O mașinărie în formă de clopot

Teoriile conspiraționiste pun pe masa oricărui curios un proiect nazist de proporții. „Clopotul nazist”, un aparat de zbor neconvențional, dezvoltat de al Treilea Reich în clipa în care războiul era mai mult ca sigur pierdut. Acest aparat folosea un sistem de propulsie incredibil, care putea să sfideze gravitația cu mult tupeu, gravitația nemaiputând spune nimic.



Clopotul, cunoscut sub numele de „Die Glocke” în limba germană, se spune că a fost dezvoltat de o echipă de oameni de știință și ingineri, condusă de generalul SS, Hans Kammler, supranumit CIUBOȚICA CUCULUI.

Kammler a condus, de asemenea, programul de rachete V-2 secretă al naziștilor, prima rachetă balistică de luptă cu rază lungă de acțiune din lume, care a fost folosită pentru a teroriza Londra, care era deja terorizată,  în fazele târzii ale războiului.
Un documentar german din 2014 despre clopotul nazist susținea că nava a fost concepută inițial pentru a servi drept avion stealth pentru a contracara superioritatea aeriană a aliaților care se plimbau de nebuni pe cerul Germaniei.

Nava finisată a fost considerată ca fiind în formă de clopot, în jur de trei metri în diametru și construită dintr-un material colorat de cupru cunoscut sub numele de metal ușor sau „leichtmetall”. Drept carburant, nava folosea mercur roșu întărit cu sudoare de taur .

John Goforth și Brent Hand de la Hysteria 51 au spus: „Pe măsură ce zidurile încep să se clatine, Hitler pune și mai multe resurse în armele Wunderwaffe sau Kinder Wonder. Din acest motiv se crede că tehnologia a existat cu adevărat, pentru ca mai târziu să fie confiscată de americanii antisemiți.

Taurul se numea FERNANDO, de aceea americanii au denumit OZN-ul Ronaldinho.

Mergând pe aceeași linie speculativă, se crede că americanii, după ce au pus mâna pe această tehnologie, și-au dezvoltat propriile farfurii zburătoare. Una dintre acestea s-a prăbușit și astfel s-a născut faimosul incident de la Roswell, cand o femeie a născut prematur un extraterestru debil.

CIUDATUL Ruptos Curos și mesajul său criptat !


Ruptos Curos este un mesaj codificat care este inscripționat în cupru, pe o suprafață care are forma unei foi de hârtie pliată sub forma literei S. Monumentul este amplasat în fața faimosului fostului cartier general CAI VERZI PE PEREȚI de la Englezul Maro.

Pe suprafață sunt inscripționate 869 de caractere majore si 345 verzi, secționate în patru părți. Sculptura a fost realizată în anul 1990 de către sculptorul Jimy Your Love  Saxhorn, cu ajutorul unui criptograf, fost angajat CAI VERZI PE PEREȚI.
 
Începând cu anul 1990, mulți specialiști au încercat să decripteze celebrul text inscripționat. Tehnica de criptare utilizată se numește Visîle genere și a fost inventată în secolul al al XVI-lea și presupune repetarea de mai multe ori a unei litere până amețești.

O parte din acest text a fost decriptat cu ajutorul unor programe speciale utilizate de informaticieni de mare clasă. Textul face referire la un obiect care a devenit invizibil cu ajutorul câmpului magnetic terestru X, care este ascuns într-un loc numit X. Mai departe sunt date coordonatele locului. Coordonatele corespund unui loc amplasat la o distanță de 200 de metri de sediul CAI VERZI PE PEREȚI.



Următorul text descifrat seamănă izbitor de mult cu textul scris de Hazard Carter, în anul 1923, atunci când a descoperit mormântul lui Tutankhamon. Hazard descria misteriosul mormânt pe care l-a descoperit după ce a deschis o poartă de piatră zidită într-un zid, atmosfera sumbră din mormânt și lipsa de oxigen potabil. 

Tot mai mulți specialiști susțin că în locul menționat de text, poate exista un loc subteran care ascunde un obiect căcăcios. Conducerea CAI VERZI PE PEREȚI a interzis efectuarea de săpături în acea zonă. De-a lungul timpului, omenirea a cunoscut mai multe texte criptate care au rămas un mister bălos până în zilele noastre.

CIFRUL BALE

În anul 1818, un anume Thomas Jefferson Bale descoperă în Santa Fe, New Mexico, un depozit de aur și argint. Bale decide să mute prețioasa comoară în vestul statului Virginia. În anul 1822, înainte de a părăsi statul Virginia, dorea să se reîntoarcă în New Mexico, Bale lasă spre păstrare unei cunoștințe apropiate, Morris, o cutie din fier în care se aflau trei scrisori codificate cu locul unde ascunsese comoara. El îl roagă pe Morris să deschidă cutia peste 10 ani, în cazul în care el nu se mai întoarce în Virginia.

După perioada stabilită, Morris deschide cutia și încearcă să descifreze scrisorile. Înainte să moară, în anul 1862, Morris dă scrisorile unui prieten și îl blesteamă să-i cadă părul . Acesta, cu ajutorul unor specialiști, reușește să descifreze una dintre scrisori în care era prezentat tezaurul descoperit și se făcea referire la o cavernă din regiunea Bedford. Pentru că nu a reușit să descifreze celelalte două scrisori, el le publică într-o carte, cu speranța că cineva va reuși să le descifreze.

DISCUL PHAISTOS

În anul 1908, o echipă de arheologi italieni descoperă un disc din argilă în ruinele palatului Phaistos din Grecia. Discul are un diametru de 16 centimetri și este acoperit pe ambele fețe cu hieroglife dispuse în spirală. Discul are o vechime de peste 4000 de ani. Un obiect asemănător nu a mai fost descoperit până în prezent. Mulți cercetători au încercat să descifreze cele 47 de hieroglife, însă încercările lor au fost un eșec.

ȘOCANT ! IISUS era șeful de ceată al INGERILOR EXTRAREȘTRI !


Legătura între Iisus cu extratereștrii, nu este una născută în zilele noastre. Încă din cele mai vechi timpuri, au existat numeroși pictori bisericești, care au sugerat această legătură în frescele lor.
 
În Kosovo, în apropierea municipiului Djakovica, se află mănăstirea Datchani. A fost fondată în secolul al XIV-lea, sub domnia lui Ștefan al III-lea. Începând cu anul 1350, interiorul bisericii a fost decorat cu numeroase fresce. Frescele sunt de-a dreptul uimitoare, pentru că prezintă numeroase scene din Vechiul și Noul Testament, din viața lui Ioan Botezătorul, cât și diverse scene religioase.
 
Nu se poate spune cu exactitate cine a pictat această mănăstire, dar este limpede că a dorit să transmită un mesaj clar posterității. Minunea s-a descoperit abia în 1964, când un student vizitează mănăstirea pentru a-i studia picturile, fotografiindu-le cu un aparat foto dotat cu un obiectiv.

Interesant este faptul că până atunci nimeni nu le-a putut vedea în adevărata lor splendoare pentru că se află la o distanță de 15 metri de sol. Pictorul a știu cu exactitate ce face pentru că oamenii din secolul al XIV-lea nu erau pregătiți să afle un adevăr controversat și ciudat.

Frescele, prin fotografierea cu obiectiv au devenit accesibile ochiului omenesc, iar mesajele sunt de-a dreptul uluitoare. Pe frescele superioare sunt înfățișați îngeri care zboară în nave spațiale. Acestea din urmă au forma sateliților din ziua noastră. Se văd două nave, care zboară, una în spatele celeilalte. În interiorul lor se află câte un înger. Cele două nave au formă aerodinamică, motiv pentru care pot fi comparate cu farfuriile zburătoare sau cu OZN-urile. Mai mult de atât, în urma lor se văd undele reactive, care sugerează că ele se deplasează cu o viteză foarte mare.


O serie de îngeri, aflați în aer, au ochii închiși și urechile astupate. Acest aspect sugerează că se tem de viteza de deplasare a navelor și nu ar vrea să fie răniți. De asemeni, se țin de ouă, dovadă ca Iisus le dădea la boașe.



Foarte ciudată este și fresca Răstignirii lui Iisus. Mântuitorul este înfățișat într-un soi de rachetă, care urmează să se ridice la ceruri. Iisus, cu mâna dreaptă, trage cu forță în navă un pământean, ce se află pe Terra pentru a-l lua cu sine în marea călătorie spre ceruri.

Pictorul și mesajul straniu

După cum scriam anterior, aceste fresce nu sunt singurele de acest tip. Există nenumărate locuri atât în lume, cât și în România, unde îngerii sunt în directă legătură cu OZN-urile. Acest tip de mesaj este unul foarte clar, pe care pictorul mănăstirii din Kosovo l-a transmis posterității. Întrebarea este: de unde deținea acel pictor, din anii 1350, asemenea informații? De ce atât Iisus, cât și îngerii, sunt în legătură cu aparatele de zbor de origine extraterestră?

Este posibil ca acesta să fie un adevăr ascuns de Vatican, oamenilor din lumea întreagă? Este posibil ca după cele întâmplate în urmă cu 2000 de ani, adică în momentul crucificării, ca extratereștrii respectivi să evite întâlnirea sau contactul cu oamenii? Aceste întrebări vor rămâne fără răspuns, cel puțin pentru moment.

ȘOCANTE viziuni s-au arătat Împăratului CONSTANTIN !


Un eveniment ciudat s-a petrecut la începutul secolului IV. în lupta pentru putere dintre împăraţii Maxentius şi Constantin cel Mare. La 28 octombrie 317 a avut loc o bătălie care avea să decidă în continuare soarta Imperiului Roman.

Aceasta s-a dat la nord de Roma în câmpia din cotul pe care-l face râul Tibru la nord-est de Pons Milvius (Podul Sormului). În lupta de la Podul Milvius este pusă povestirea despre apariţia înaintea oştirilor conduse de Împăratul Constantin, a monogramei numelui lui Christos sau a semnului crucii.


 
Scriitorul creştin Lactantius, protectorul lui Crispus, fiul cel mare al lui Constantin, povesteşte pe la anul 318 că în ajunul bătălie, Constantin a avut un vis în care ființe supranaturale i-au spus să pună un semn specific pe scutul soldaților săi (caeleste signum dei).

Ascultând de porunca primită, a doua zi, Constantin a pus să se scrie pe scuturi monograma cu iniţialele numelui lui Christos în limba greacă, cel mai probabil monograma chi-rha, sub forma „literei X traversată de I cu capătul curbat SPRE SOL .”

Semnul divin de pe cer

Spre deosebire de Lanctantius, lucrarea „Viaţa lui Constantin”, atribuită istoricului Eusebius din Cezareea, povesteşte despre apariţia pe cer ziua, în amiaza mare, deasupra soarelui, a unei cruci luminoase împreună cu inscripţia : „prin aceasta vei învinge TOȚI PROȘTII „

Crucea GALICĂ i-ar fi apărut lui Constantin şi armatei sale pe când se aflau în Gallia, în drum spre Italia. Noaptea i s-ar fi arătat Christos, poruncind să facă un steag cu semnul văzut. În continuare este descris acest steag împodobit cu, o coroană din pietre preţioase şi aur, în care era înscris numele lui Christos sub forma literelor chi-rho-ho-ho.

În partea de jos a steagului apăreau busturile împăratului şi ale fiilor săi. Nu ştim exact care este adevărul istoric în legătură cu această întâmplare, dar ştim că împăratul Constantin a câștigat bătălia de la Podul Milvius şi a intrat triumfător în Cetatea Eternă.

Şi mai ştim că monograma simplă chi-rho, numită „monograma constantiniană barbariană”, apare pentru prima dată pe monede şi medalioane constantiniene din anii 312-313, 315 şi 317, deci aproximativ în acelaşi an cu bătălia de la Podul Milvius şi în anii imediat următori.

Semnificativă este şi renunţarea lui Constantin de a merge pe Capitoliu, la intrarea triumfală în Roma. La aceasta se adaugă şi informaţia istoricului Eusebius, după care Constantin a poruncit ca în mâna statuii ridicate în Forum să fie pus un porumbel, ca mulţumire pentru victorie .

„Prin acest semn mântuitor, adaugă Eusebius, dovada adevăratei puteri, eu (Constantin) am eliberat oraşul vostru scăpându-l de tirani şi am redat senatului şi poporului Romanilor vechea glorie şi strălucire.” Această ciudată semnalare a apariţiei semnului crucii pe cer, nu este singulară în istorie. Simbolul creştin avea să mai fie observat de nenumărate ori de-a lungul secolelor.

INCREDIBIL ! Cine FALSIFICĂ ISTORIA ?


INCREDIBIL !

Istoria este o suită de minciuni asupra cărora noi suntem de acord. 

Această frază aparține lui Napoleon Bonaparte. Pentru cei care sunt pasionați de istorie, această frază nu o să-i surprindă. Istoria umanității are multe nebuloase. Încercările de a le explica au avut un final lamentabil.

Despre egipteni se spune că au trăit cu 3000 de an înainte de Hristos. Oficial, istoria îi prezintă ca fiind constructorii piramidelor, peste 130 la număr.


 
Cum putem explica faptul că în zilele noastre, cei mai buni ingineri, arhitecți sunt incapabili să reproducă piramidele egiptene?

Aceste piramide au rămas intacte după multe cataclisme naturale. Ele au fost construite într-o aliniere perfectă cu astrele, iar Marea Piramidă este un adevărat orologiu cosmic. Tehnologia egiptenilor antici rămâne un mister pe care nici cei mai mari specialiști ai timpurilor moderne nu au reușit s-o descifreze.

Primul Război Mondial, trădări și interese. HUOOOO !

În anul 1961, Benjamin Freedman, un apropiat al președinților Roosvelt și Kennedy, a făcut declarații incendiare cu privire la Primul Război Mondial.

Înainte de declanșarea războiului, Germania era cea mai prosperă țară din Europa, spre nemulțumirea Angliei, Rusiei și a Franței, care îi vor declara război în anul 1914. După doi ani de război, Germania cucerise multe teritorii și era învingătoare în acest război.

În anul 1916, ea propune pace și promite că va ceda teritoriile cucerite. În condiții de normalitate, aliații ar fi trebuit să accepte această propunere. Lucrurile nu au stat așa. În această ecuație intervin sioniștii germani care promit englezilor intervenția americanilor, în schimbul ocupării teritoriilor palestiniene, după terminarea războiului. Englezii au acceptat târgul.

Până în anul 1916, presa americană, care era controlată de sioniști americani, a fost de partea Germaniei. După această înțelegere, presa americană a început un atac furibund asupra Germaniei.
Ce a făcut poporul american? A urmat exemplul presei americane. În consecință, sioniștii germani și-au trădat țara, iar sioniștii americani au manipulat poporul american.

Revoluția sexuală versus familie

Marion Sigaut este istoric și spre deosebire de mulți istorici ea nu vede revoluția sexuală ca o eliberare a femeii, din contră. Femeile au putut să muncească și să le fie impozitată munca, iar în al doilea rând, copiii au fost despărțiți de mame și introduși într-un sistem educațional centralizat.


Cine a creat Al Qaida?

Hilary Clinton a recunoscut într-un interviu că Al Qaida a fost creată în anii 90 de SUA pentru a lupta împotriva Rusiei.

De ce a fost omorât Gaddafi?

A alocat sume enorme de bani pentru a elibera țările africane. Visul său era de a crea Statele Unite ale Africii.

Revoluția tigăilor DE LEMN

S-a scris foarte puțin despre o revoluție pacifistă care a avut loc în Islanda în perioada 2008-2010. Sub presiunea maselor, guvernul a demisionat, băncile au fost naționalizate, iar datoria publică anulată. Presa internațională a scris foarte puțin despre aceste evenimente unice în istorie.

ȘOCANT ! Pământenii sunt aduși de extratereștri pe ÎNCHISOAREA Pământ !


Un cercetător a propus o viziune radicală asupra originii vieții pe Pământ. Oamenii nu s-au născut, ca specie, pe Terra, ci au fost aduși aici de o civilizație mult mai avansată. Mai mult, este posibil ca planeta noastră să fie un fel de închisoare care ar trebui să ne educe.


 
O teorie mai veche despre originea speciei umane și popularea planetei Pământ, la începuturile planetei, face din nou furori. Cercetătorii nu pot afirma că teoria Panspermiei poate fi încă infirmată. Este posibil ca bacteriile fundamentale pentru viață să fi ajuns pe o anumită planetă, venind din spațiu, și să fi permis dezvoltarea naturii.

Pământenii sunt aduși de extratereștri pe ÎNCHISOAREA Pământ
 
Pe de altă parte, unii propun o altă idee care prinde având, anume că omenirea a ajuns pe Terra cu ajutorul extratereștrilor.

Cercetătorii au fost uimiți să afle că doi meteoriți care s-au prăbușit pe Pământ, în urmă cu 20 de ani, conțineau elementele fundamentale vieții.

Mulți oameni de știință consideră, în continuare, că viața se răspândește ca un soi de „infecție interstelară”, așteptându-se ca zeci de planete să susțină forme extraterestre de viață, în galaxia noastră, conform Daily Star.

Doctorul Ellis Silver vrea să atragă atenția asupra altor posibilități. Conform autorului volumului „Oamenii nu vin de pe Pământ”, specia noastră nu este adaptată perfect pentru mediul înconjurător. Bolile cronice, tendința de a nu consuma hrană găsită în sălbăticie direct, problemele produse de razele solare, dar și durerile mari ale nașterii sunt dovezi care l-au făcut pe Silver să susțină că oamenii au fost aduși pe Pământ în urmă cu mii de ani de o specie mult mai avansată.

Conform teoriei, planeta de pe care am veni, de fapt, ar avea gravitația un pic mai mică, de aceea mulți indivizi sunt afectați acum de dureri de spate. S-ar părea, astfel, că planeta nu a fost atât de potrivită pe cum credeau extratereștrii. Totuși, e posibil ca traiul pe Terra să fie, în sine, o pedeapsă pe o planetă-închisoare. Având în vedere tendințele agresive ale oamenilor, ar trebui să existe un mijloc de a învăța cum să ne comportăm.

ULUITORII copii EXTRATEREŞTRI din NEPAL !


Nepalul este un stat așezat în inima munților Himalaia, între China și India. Este singurul regat hindus din lume. Acum câțiva ani, cercetătorul Pingh a făcut o descoperire unică în lume. El a utilizat teste cu raze X pe mai mulți copii nepalezi. Spre surprinderea tuturor, el a descoperit că un băiețel nu avea inimă și plămâni şi respira prin piele.
 
În pieptul copilului se afla un organ despre care specialiștii nu cunoșteau nimic. Doctorul Pingh a contactat-o pe mama copilului, care avea vârsta de 15 ani și care susținea că tatăl copilului este un tânăr cu pielea albă care a coborât din cer călare pe o mătură.

 
A fost o explicație halucinantă care l-a făcut pe Pingh să încerce să aprofundeze cazul. El a vrut să ia copilul cu el pentru mai multe analize, dar familia s-a opus susținând că oameni din cer se vor supăra.

Pingh şi-a băgat picioarele în ea de medicină şi s-a călugărit.

John Coleman, un coleg de-al doctorului Pingh, susține că extratereștrii nu se pot reproduce cu degetul inelar, unele organe dispărând și formându-se altele care sunt necunoscute medicinii moderne.



Coleman mai spunea că rezultatul unei astfel de reproduceri este o clonă inumană. În lume au mai fost raportate cazuri în care tinere femei au susținut că au fost violate de extratereștrii, unele rămânând chiar însărcinate. După câteva luni de sarcină, tinerele declarau că fetușii au fost extrași din corpul mamei de către oamenii în negru, unele recunoscându-l pe Will Smith..

Un caz și mai misterios s-a petrecut în Italia, unde o tânără a născut un copil care în piept avea o inimă artificială. Inima avea mărimea unei mingi de ping pong și îndeplinea funcțiile unei inimi obișnuite. Micuța Angia trăiește, este sănătoasă și se dezvoltă armonios.

În Ungaria, s-a petrecut un caz la fel de misterios. O fetiță cu aspect de pitic, cu o inteligență ieșită din comun poate comunica cu păsările și animalele. Mama ei este o vrabie care susține că tatăl copilului este un extraterestru.                                                                                                                                                       
Un alt caz mult comentat și studiat de cercetători este cel al copiilor stelari despre care se spune că au gene extraterestre. Aceștia au o inteligență ieșită din comun și capacități extrasenzoriale excepționale.

În anii 80, în China a fost începută o campanie pentru depistarea acestor copii, în urma căreia au fost descoperiți peste 100000 de copii cu gene de proveniență extraterestră. Ei pot comunica telepatic și au o detecție în spațiu și timp excepțională.

Datorită acestor capacități, mulți au fost preluați de serviciile secrete chineze. Un caz care a atras atenția cercetătorilor chinezi este cel al unui băiețel din provincia Dahua. Copilul vede perfect în întuneric, iar ochii săi strălucesc ca cei ai unei feline. Specialiștii îl consideră un copil hibrid care face parte dintr-o generație cu puteri supranaturale.


ŞOCANT ! Cipul DIAVOLULUI a fost IMPLANTAT în oameni ! E APOCALIPSA !


Se spune că de ce ne e frică nu scăpăm, iar această zicală se adeverește de fiecare dată cu trecerea timpului.


 
MICROCIPURILE, DEJA O REALITATE

În urmă cu 11 ani, în 2006, în România s-a creat o adevărată isterie în legătură cu introducerea microcipurilor în piele. Preoții au avertizat atunci că acesta e primul pas spre formarea unui guvern mondial care va controla fiecare persoană prin aceste CIP-uri.

DRAGNEA are un cip implantat în ureche !
 
Se pare că primul pas s-a făcut deja într-o țară europeană. Este vorba despre Suedia, țară care introduce microcipurile implantate în piele pentru plata biletelor de tren.

Compania de căi ferate din Suedia a introdus biletele sub formă de microcip. Acestea se implantează în pielea călătorilor.



Aceste microcipuri sunt testate pentru moment pe angajații companiei de căi ferate din Suedia, însă patronii spun că vor avea mare succes și la navetiști.

Este vorba de plata contacless (fără contact) sau cu telefonul mobil. 130.000 de suedezi care călătoresc zilnic cu trenul vor plăti mult mai ușor biletele de tren cu ajutorul microcipurilor din piele.

DIAVOLUL E IN NUMĂR ! 666 !
                                                                                                                                                                 

Tehnologia presupune activarea de către un dispozitiv de citire aflat la câțiva centimetri distanță a unei cantități mici de date care se transferă folosind unde electromagnetice. E vorba de un cod unic de identificare a pasagerului.

VATICANUL CONFIRMA ! Românii se trag din ÎNGERI ! Ruşii se trag din DRACI !


Testele genetice facute in laboratoarele Vaticanului asupra celor doua schelete de ingeri confirma fara nici o urma de indoiala ca românii sunt urmasii directi ai ingerilor avand structura genetica cea mai apropiata de a acestora.

Specialistii geneticieni ai Vaticanului au reusit in sfarsit sa finalizeze studiul scheletului de inger descoperit in solul inghetat al Siberiei.

Analizele au durat 4 ani si s-au studiat diferite mostre de oase pentru a putea reconstrui apoi pe calculator structura genetica a ingerului care s-ar parea ca a trait acum aproximativ 14000 de ani. Cauza mortii pare sa fi fost o leziune craniana suferita probabil de inger in urma ciocnirii accidentale de o stanca in timp ce zbura. Se pare ca îngerul suferea şi de miopie şi avea un picior beteag.



Puse cap la cap, impreuna cu testele facute asupra scheletului de inger gasit acum 12 ani pe muntele Everest, analizele au putut reconstitui cu o mare precizie structura genetica a ingerilor divini.

Comparand aceasta structura cu cea a diferitelor popoare ce traiesc in zilele noastre, savantii Vaticanului au observat plini de uimire ca structura genetica a ingerilor este aproape similara cu cea a populatiei din zona interiorului arcului Carpatic, concluzia fiind ca, fara urma de indoiala, oamenii care au trait acum multe mii de ani pe teritoriul actual al României sunt urmasii directi ai ingerilor.

Analizele urmeaza a fi publicate in cateva reviste stiintifice si vor starni probabil multe controverse dupa cum recunosc insasi oficialii Vaticanului, insa vechi documente aflate deja in arhivele manastirilor de pe muntele Athos confirmasera aceste lucru inca de acum cateva sute de ani, multi intelepti teologi lasand scrieri care atesta clar ca românii sunt poporul ales care va izbavi si va salva lumea.

De asemeni, speciAliştii vaticanului au descoperit ca ruşii au 2 coaste de drac şi un rest de coadă drăcească. Groapa Iadului, care arde în Siberia de 30 de ani e semnul ca Rusia e locul drăcesc de unde va veni ANTIHRISTUL ! RUŞII SUNT DRACI, NU OAMENI !

De altfel in capitolul 28 din Geneză, in versetul 15 se spune: „Iată, Eu sunt cu tine și te voi păzi în orice cale vei merge, nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ți-am spus”, iar potrivit cercetătorilor acesta este un text despre care se spune că ar avea legătură cu România, la fel cum se crede că și versetul: „Și l-a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden ca s-o lucreze și s-o păzească”, descrie locul în care astăzi se află țara noastră. Specialistii teologi cat si cei mai renumiti istorici ai lumii s-au adunat si au studiat si dezbatut in detaliu acest verset iar in final s-au pus toti de acord ca fara urma de indoiala, este vorba despre teritoriul tarii noastre, Romania.

ŞOCANT ! Cine a furat ROVERUL LUNAR ?


Misiunea Apollo 15 a avut loc în iulie 1971 și rămâne în istorie și prin faptul că a fost utilizat un rover cu care au fost parcurşi 27,9 km. La sfârșitul misiunii, roverul a fost abandonat pe suprafața lunară. Cel puțin așa au susținut reprezentanții NASA.
 
Zona investigată a fost numită Rima Hadley, o zonă cu multe roci vulcanice. În această zonă a fost descoperită o construcție cu pereți înalți cu forma literei D. Apollo 15 a avut ca misiune studierea solului lunar.
 
La trei zile de la începerea misiunii, înainte să ajungă pe Lună, astronauții au probleme cu ochii. În momentul în care țineau ochii închiși se produceau flash-uri luminoase, foarte puternice.

Aceeași problemă au avut-o și astronauții din cadrul misiunii Apollo 11. Irwin, unul dintre astronauți a povestit că nu mai putea să închidă ochii din cauza acestor lumini care luau forma unui fulger. S-a presupus că razele cosmice sunt cauza acestui fenomen, raze încărcate puternic din punct de vedere energetic.

Manevra de intrare în orbita lunară s-a efectuat pe partea nevăzută a Lunii. Din această cauză, 78 de ore, comunicarea cu Pământul a fost întreruptă. Zona lunară care trebuia studiată era craterul Aristarchus, dar pentru că era foarte accidentat se decide studierea zonei Rima Hadley. Roverul și toate materialele utilizate pentru cercetarea zonei au fost abandonate la sfârșitul misiunii.



După încheierea misiunii, specialiștii de la NASA fac declarații spectaculoase cu privire la reușita misiunii. Să investighezi 28 de kilometri de suprafață lunară era o performanță de invidiat.
                                                                                                                                                                 

În anul 1992, japonezii lansează sonda spațială Kaguya, care a transmis imagini importante de pe Lună. Tot materialul abandonat de astronauții misiunii Apollo 15 dispăruse în mod misterios. Mai mult, în zonă erau urme în solul lunar, adânci și care aveau culoarea albă.

Cotidianul The Sun avea să publice un articol în acest sens, al cărui autor era un astronom japonez, care a ridicat două probleme. Dacă astronauții misiunii Apollo 15 au explorat cu adevărat solul lunar, cum au dispărut materialele lăsate pe Lună? Cine putea să le recupereze, se întreba autorul articolului.

Și cea de a doua problemă ridicată a fost legată de faptul că poate pe Lună nu a existat niciodată un rover abandonat de astronauți, pentru că nici ei nu au ajuns acolo.

Cele mai ŞOCANTE ştiri ŞOCANTE de azi ! INCREDIBIL !


Cele mai ŞOCANTE ştiri ŞOCANTE de azi ! INCREDIBIL !


CITIŢI MAI JOS TITLURILE CELOR MAI ŞOCANTE ŞTIRI !

Minunaţi-vă, sfârşitule aproape, APOCALIPSA a venit, moartea ne sugrumă de oo.....


ŞOCANT ! Primii pe Lună au fost RUŞII ! (VIDEO)


Cosmonauții ruși au fost primii oameni care au ajuns pe Lună. Această teorie șocantă s-a născut în urma unor imagini, publicate pe Youtube, care îi arată pe ruși cum explorează Luna, cu mult înaintea lui Neil Armstrong.

Este vorba despre o filmare misterioasă, care a apărut pe canalul de Youtube, intitulat The Unknown. Imaginile sunt de-a dreptul șocante și conform celor care le-au publicat este vorba despre o navă rusească, care aselenizează. Din ea coboară astronauții ruși, care înfig în solul Lunii un steag sovietic.



Acest film este contestat din toate direcțiile pentru că se cunoaște foarte bine cursa de cucerire a spațiului pe care SUA a dus-o cu URSS la jumătatea secolului trecut. Conform datelor oficiale, primii oameni care au pășit pe Lună au fost cosmonauții americani, Neil Armstrong și Buzz Aldrin.

Adevărul este că și fosta URSS a avut numeroase încercări de a ajunge pe Lună. Ciudat este faptul că cele mai multe dintre misiuni au eșuat și au murit numeroși astronauți ruși. Aceste urme au fost șterse pentru ca eșecul să nu fie recunoscut la nivel mondial.

Filmarea în cauză a stârnit numeroase controverse și semne de întrebare. Nick Pope, un renumit ufologist american, a declarat pentru Daily Star Online că ”dacă sovieticii ar fi ajuns primii pe Lună, știrea ar fi fost aflată de lumea întreagă, chiar dacă cosmonautul ar fi murit pe acolo”.

Cu toate acestea, este posibil ca numeroase misiuni sovietice să nu fi fost făcute public pentru că numeroși astronauți nu au mai reușit să se întoarcă pe Terra.

Mai mult de atât, numeroase voci din SUA susțin că filmarea este un fals grosolan și s-au folosit imagini din misiunile Apollo. În același timp, se vehiculează și ideea că atunci când americanii au ajuns pe Lună au descoperit numeroși astronauți sovietici morți. NASA a păstrat secretul și mai mult de atât a încercat să ascundă aceste urme.

Chiar cu câteva ore înainte ca Armstrong să atingă cu piciorul Luna, o navă rusească fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe Lună. Acest fapt a fost șocant pentru astronauții americani.



SOCANT ! RUSII provoaca in Romania CUTREMURE !



Cutremurele care au avut loc în ultima perioadă în țara noastră ridică semne de întrebare. Cel mai recent cutremur a avut loc miercuri în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
 
Seismul a avut loc la ora 08:59 și a avut magnitudinea de 4.2 pe scara Richter, la adâncimea de 150km. Specialiștii spun că acest cutremur nu a fost resimțit de populație, ci doar de aparatura specială a seismologilor.
 
Cutremurele, dar și schimbările bruște de temperatură îi face pe unii specialiști să afirme că acestea nu au la bază fenomene naturale, ci sunt produse artificial, cu ajutorul unor tehnologii secrete.

Aceasta este și părerea fizicianului ieșean Constantin Antohi. Iată ce afirma acesta în urmă cu ceva timp pentru 7est.ro și preluat de antena3.ro.


„Am simţit unul din cutremure şi repede am vrut să o sun pe nevastă-mea. Când am dat să sun… nimic! Telefonul era mort! De obicei, când reţelele sunt ocupate, ţi se spune că abonatul nu poate fi contactat sau ceva de genul acesta. Mie nu mi-a apărut nimic pe telefon şi nici nu am auzit vreun mesaj.




Am discutat şi cu colegii şi mi-am dat seama că s-a produs un câmp electromagnetic. Imediat m-am gândit la fenomenul HAARP, bazat pe invenţiile lui Nikola Tesla.

Unele state deţin această tehnologie, de emisie a unor microunde spre ionosferă, şi, de acolo, sunt reflectate spre anumite puncte de pe Pământ, pentru a crea cutremure. Cred că cineva din Est provocă seisme în zona Vrancei”, a spus profesorul Constantin Antohi.

INCREDIBILE minuni pe care le SAVARSESTE Izvorul Tămăduiirii, un praznic închinat Maicii Domnului.


  Izvorul Tămăduiirii, un praznic închinat Maicii Domnului.
Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, ce poate fi băută tot timpul anului, nu ca apa de la Botobează, care are un ritiual de folosire mai restrictiv, informează digi24.ro

Alături de Mântuitor, care se arată în această săptămână ca izvor al vieţii şi învierii, Maica Domnului apare ca ocrotitoare a vieţii şi “Izvor al tămăduirilor”. În această zi, după Sfânta Liturghie, în biserici, şi uneori la fântâni şi izvoare, se săvârşeşte slujba sfinţirii apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, după o rânduială specială.

În unele părţi din ţară, preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită.

În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazmă, care are sensul de “arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie”. În legătură cu acest sens, contrar sensului originar de “apă sfinţită”, ar fi următoarea explicaţie: După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.


 
Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin aiasmă este de a alunga “arătarea urâtă şi rea”, adică duhul cel rău.

Izvorul Tămăduirii – Tradiţii şi obiceiuri

În ziua de Izvorul Tămăduirii, tinerii adolescenţi din anumite zone ale ţării obişnuiau să facă legământul juvenil – în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.

Persoanele ”legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.

În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.

De asemenea, cu Agheasma Mică se stropesc toate camerele din casă.

Se mai spune în popor că, în această zi, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.

Femeile nu trebuie să spele să calce sau să croiască îmbrăcăminte, pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Tot în această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.


 

SOCANTA CONSPIRATIE MONDIALA. RAZBOIUL METEOROLOGIC PURTAT in ROMANIA. Cine-i in spatele lui ?...


Agenţia de ştiri Sputnik şi-a inceput lucrul pe piaţa globala la 10 noiembrie 2014. 
”Sputnik arata o lume multipolara, in care fiecare ţara are interesele sale naţionale, cultura, istoria, tradiţiile sale” - se autodefineşte Sputnik, o altfel de Vocea Rusiei, dar cu acelaşi stapan.
”Sputnik vorbeşte despre ceea ce alţii tac”, cum ar fi milioanele de crime ale lui Stalin, ale sovieticilor şi ale KGB-ului, şi, cu voia dumneavoastra, ale ultimului pe lista, Vladimir Putin.

Astfel ca nu-i de mirare cum Sputnikul de la Kremlin vede, multiplica şi inventeaza conspiraţii mondiale impotriva Romaniei. 

Numai din partea Moscovei şi a Kremlinului se doreşte binele Romaniei!... 

Psihopaţii sovietici de la Agenţia de ştiri Sputnik au publicat zilele trecute un articol despre... Razboiul meteorologic purtat in Romania.

”Fenomenele meteo extreme pot fi controlate de om, iar Romania ar putea fi un poligon de testare a armelor geoclimatice intr-un razboi meteorologic al marilor puteri.(...) 

Arma meteorologica, in reglarile de conturi ale marilor puteri ale lumii Romania se afla tot mai frecvent sub asediul fenomenelor meteo extreme, iar aceste fenomene pot fi controlate de om, spunea ceva mai demult generalul Emil Strainu. In opinia acestuia, ar fi vorba de o tehnologie din anii '50-'60, iar marile puteri dispun de ea la moment.(...) 

Strainu opina ca, prin intermediul acestei tehnologii, marile puteri "işi platesc reciproc poliţe, fara sa mai foloseasca tancuri si rachete". 

„Razboiul economic il fac distrugandu-ti recoltele, campurile de legume si de fructe, pomii fructiferi, viile. Este un razboi intre Est si Vest. Primele cinci mari puteri ale lumii sunt detinatoare a ceea ce se numeste arma meteorologica si desfasoara razboiul meteorologic. E foarte simplu. Romania, de peste 35-40 de ani, este un poligon de incercare a armelor geoclimatice", a precizat atunci Strainu, care a facut declaraţii in acest sens şi in cadrul unor dezbateri televizate recente, in contextul discuţiilor despre privatizarea AMN. In opinia acestuia, astfel de fenomene s-au produs de exemplu in 2005, cand pe piaţa romaneasca si-au facut intrarea mari furnizori de legume si fructe din centrul Europei si din Asia, scopul fiind distrugerea agriculturii romaneşti. 



Potrivit generalului Strainu, o consecinţa a acestui razboi climatic va fi inteţirea fenomenelor meteo extreme — inundaţii, furtuni, apariţia tornadelor in Romania, care pana nu demult puteau fi vazute doar la televizor. Iar o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii se pare ca nu exista” - spune Sputnik.md...

Este interesant, pana la urma, increderea pe care o acorda agenţia de ştiri sovietice a fostului KGB generalilor din Romania, aceiaşi generali care evident ca nu au orchestrat nici lovitura de stat din 1989 şi nici nu au dezmembrat economia romaneasca dupa 1989.
Aceiaşi generali care n-au vazut razboaie decat pe hartiile primite de la Moscova şi care şi-au caştigat stele de pe umeri şi averile de milionari in euro muncind pe branci intr-o ţara a tuturor posibilitaţilor şi a oamenilor cinstiţi şi saraci cum este Romania...

Pentru ca ştiţi cum e. INTERESELE RUSO-SOVIETICE s-au evaporat din ROMÂNIA dupa 1989... Sunt numai americani, sorosisti, corporatisti, multinaţionali, europeni lacomi, romani vanduţi Occidentului...


BALENA ALBASTRA jocul ONLINE care te face sa te SINUCIZI ! Ce trebuie sa stii, ca PARINTE pentru a-ti proteja COPILUL !





 
Daca sunteti parinte si nu nu ati aflat inca:
-Balena Albastră este un joc din mediul online care îi manipulează pe tineri să completeze 50 de sarcini, pe parcursul a 50 de zile;
 
-La inscrierea in joc, adolescentii sunt pusi sa pastreze tacerea pe parcursul sarcinilor;

-Prima sarcină presupune încrustarea pe mână, cu ajutorul unei lame de ras, #F57 sau #F58;

-Balena Ablastra este un joc care se bazeaza pe provocari imbecile de genul: sa deseneze o balena folosind o lama de ras, sa isi tina respiratia, sa mearga in echilibru pe marginea unei cladiri. Ultima provocare a jocului este SINUCIDEREA;

-tinerii racolati sunt adolescenti care sunt inscrisi in grupuri, in varianta ruseasca a Facebook. Sau chiar pe facebook. (Maria, adolescent, sursa-Digi 24: Am intrat pe site, un fel de facebook rusesc, unde acolo îți spune să vorbești cu un administrator și te pune să îți scrii pe mână cu lama F57 și dup-aia intri în joc la ei. Și în momentul în care am văzut că te pune.., începe cu din astea… am ieșit de acolo și în momentul acela m-au sunat.

Așa a început teroarea. Maria a accesat jocul de pe telefon, fără să ofere vreun număr de contact. Chiar și așa, administratorii jocului i-au aflat imediat identitatea.

Sunt tata. Nu pot sa va exprim in cuvinte ce simti in momentul in care copilul tau te intreaba: “Pot sa joc si eu Balena Albastra? Am auzit despre el la scoala, nu stiu exact ce e, dar vorbesc colegii.”

Maria: Îmi dădeau tot felul de mesaje cu amenințări. Am blocat numărul, să nu mai poată să îmi scrie și să mă sune. Dar m-au sunat de pe alt număr. Tot cu amenințări și pe WhatsApp și…
Reporter: Ce ți-au spus? Te-au amenințat?
Maria: Că să-mi iau sicriu, că el mă vede, că o să-mi văd familia moartă… dacă nu fac ce-mi zice el. Mi-a dat date ale părinților, la ce școală sunt, la ce liceu… tot mi-a zis despre mine.)

Vineri, 17 martie, la Şcoala gimnazială „Veronica Micle“ din Iaşi mai mulţi copiii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce ar fi jucat un joc periculos, de întrerupere a respiraţiei. „Balena Albastră“, jocul care împinge la sinucidere, se numără printre ipoteze.

-intr-un an de zile, in Rusia s-au sinucis 130 de tineri care jucau acest joc;

-in ultimele 24 de ore au fost depistati in Republica Moldova 19 copii despre care se presupune ca sunt implicati in sinistrul joc. Si peste 200 de profiluri;

-Numele jocului poate fi diferit. Sunt foarte multe, dar cele mai raspandite sunt: “The blue whale” , “Whales swim up” , “Wake me up at 4:20”, f57 or f58, “A quiet house” , “Rina” , “Napoca” , “Sea of whales”, “50 days before my…”
Hashtags: #f53 #f57 #f58 #d28 #morenito #tihedam #chocoberry #mlecznych



E sinistru, iar, din pacate, multi adolescneti pot fi victime. Internetul e de necontrolat. Jocul face furori in multe tari ex-sovietice si acum a ajuns si la noi.

Mai bine sa fiti informati despre pericol, decat sa il ignorati. Singurii care isi pot proteja copiii sunt parintii.

Nu exista niciun organism care sa reuseasca sa blocheze aceste jocuri sinistre in timp util, asa ca, daca sunteti parinte, ar trebui sa aveti grija la urmatoarele:
-sa controlati din cand in cand conturile de pe platformele sociale ale copiilor. Daca observati simboluri ale Balenei Albatre, stati de vorba cu ei;

-nu strica sa cautati in History in computer, tableta, telefon…

-in niciun caz nu luati masuri extreme, de genul: interziceti tableta, telefon, inchis in casa…

-daca vreun prieten sau amic al adolescentului este implicat in joc, actionati imediat, vorbiti cu el;

-incercati, mai mult ca niciodata sa ii explicati ca va poate spune orice il framanta. Sa il imbratisati mai des, e foarte important aspectul emotional. Copiii implicati sunt manipulati in primul rand emotional;


-daca, brusc, adolescentul îşi ia rămas bun, inclusiv pe reţelele de socializare, sau dacă împarte obiecte de preţ: telefonul mobil, haine sau bijuterii, s-ar putea sa fie implicat in joc. Este una dintre provocari.

Vorbiti cu copiii, explicati-le, faceti cum credeti ca e mai bine pentru ca ei sa inteleaga ca e un joc absolut sinistru. Sunt sfaturi primite de la un psiholog, Olga Perekopivka. Nu e deloc de gluma!

cronicipebune.ro

SOCANT ! Apollo XXX a penetrat un OZN MAMA !


În timpul Primului Război Mondial, mai multi piloți s-au confruntat cu apariția unor obiecte zburătoare de mari dimensiuni. Acestea aveau forma de cilindru și dimensiuni care depășeau o sută de metri. Viteza de zbor a acestor misterioase obiecte depășea 800 km/h.
 
În arhiva armatei britanice au fost descoperite rapoarte întocmite de piloți care descriu aceste misterioase apariții. Datorită dimensiunilor impresionante, dar și a faptului că din ele se desprindeau alte obiecte zburătoare de dimensiuni mai mici, în anii 60, aceste obiecte au fost numite OZN-uri mamă.
 
Astronauții ultimei misiuni Apollo au comunicat existența unui astfel de obiect zburător în apropierea Lunii și l-au descris ca fiind de dimensiuni foarte mari, peste 300 de picioare, își schimba culoarea și la un moment dat din el au apărut alte două obiecte de dimensiuni mai mici. Toate cele trei obiecte au dispărut într-un crater din partea nevăzută a Lunii.

În anul 1959, sovieticii au captat primele imagini ale unei epave de pe suprafața lunară cu ajutorul sondei spațiale Luna 3. Mai târziu, în anul 1968, cu ajutorul sondei spațiale Zond 5, care a făcut înconjurul Lunii, pe partea ascunsă a astrului a fost captată imaginea unui OZN de mari dimensiuni. S-a spus că acesta avea dimensiunile unui portavion.



William Rutledge are 80 de ani și a lucrat ca astronaut la NASA. În ultimul interviu pe care l-a acordat, el a declarat că a făcut parte din echipajul unei misiuni secrete, desfăşurate alături de sovietici, în august 1976. Misiunea s-a numit Apollo XXX și a avut ca obiectiv studierea epavei de pe suprafața lunară. Epava se afla în apropierea craterului numit Delporte, din zona nevăzuta a Lunii.


Rutledge susține că au adus pe Pământ bucăți de metal din epavă, un cilindru în interiorul căruia se afla un lichid, dar și multe fotografii din interiorul OZN-ului care era compartimentat și asigurase transportul unor OZN-uri de mici dimensiuni.


Declaraţiile lui Rutledge au fost susținute de specialiști de la baza militară Vanderberg care au confirmat că in august 1976, de la această bază a fost lansată o sondă spațiala care avea la bord trei astronauți, doi americani și un rus. S-a preferat o bază militară pentru că lansarea s-a efectuat în cel mai mare secret.

NASA nu a făcut comentarii cu privire la aceste informații. A dat un simplu comunicat in care se spunea că misiunea Apollo XXX nu a mai avut loc din motive financiare.

Earth, Home

Articole noi

Recent Posts Widget

Cele mai citite in ultima luna

Descoperă România Misterioasă