Incredibil.Online


ȘOCANT ! Primărița Firea și-a găsit o sârmă în cur ! Nu exclude o mână criminală

Gabriela Firea a vorbit pentru prima dată despre sârma de patru centimetri descoperită în colonul său, iar unele declaraţii făcute de primarul general al Capitalei au stârnit o sumedenie de glume şi ironii în mediul online.

 Invitată la Antena 3, Gabriela Firea a vorbit despre „situaţia bizară“ în care s-a găsit recent. Primăriţa a precizat că nu are nicio explicaţie despre cum a putut să înghită sârma, având în vedere că este un om precaut şi nu mănâncă repede.

 „Poate vom rămâne toată viaţa cu această întrebare dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală. Nu ştiu ce pot să spun în acest moment. (...) Nu aş fi mâncat cu înghiţituri atât de mari încât să nu simt un aliaj“, a precizat, printre altele, Firea, care a suferit trei operaţii la colon în perioada decembrie 2018-aprilie 2019. 

Dincolo de problemele de sănătate regretabile, unele declaraţii ale primarului au stârnit însă amuzamentul internauţilor, care s-au întrecut în ironii. Printre cele mai spumoase comentarii se numără cel al medicului Vasi Rădulescu. El a explicat cele cinci moduri prin care o sârmă poate ajunge în colon, nefiind exclusă nici „dorinţa acerbă de a conduce Capitala cu o mână de fier“.


😈😈



Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit de România Misterioasă, Misterele României.
Index articole Stiri pe Turte


Niciun comentariu:
Write comentarii

Incredibil.Online

Articole noi

Recent Posts Widget

Recomandate