Dacă Regatul României a intrat în Primul Război Mondial în 1916, transilvănenii au început cu doi ani mai devreme. 500.000 de transilvăneni au luptat pentru Imperiul Austro-Ungar în Primul Război Mondial. Printre „tertipurile” folosite de mai marii armatelor pentru a atrage soldaţii se numărau tolerarea însemnelor româneşti în luptă şi înscrisurile în limba română.
Pentru românii din Transilvania, Primul Război Mondial a început în 1914. Asta pentru că Transilvania făcea încă parte din Imperiul Austro-Ungar. Aşa se face că Transilvania a fost implicată în război chiar din primele zile ale izbucnirii acestuia.
La începutul războiului s-au înrolat în jur de 72.000 de transilvăneni, până la finalul războiului participând peste 500.000 de români din această parte a ţării.
„Deşi nu doreau acest război, soldaţii au mers pe front cu entuziasm, deoarece sperau că acesta o să aducă schimbări majore. Au existat mai multe valuri de înrolare a soldaţilor. La începutul războiului au fost mobilizaţi bărbaţii care erau în floarea vârstei şi care reprezentau principala forţă de muncă. Un alt val îi viza pe cei mai tineri, care aveau peste 18 ani, iar mai spre final şi pe cei mai vârstnici, rămânând acasă doar copiii, bătrânii sau cei bolnavi şi neputincioşi”, nota istoricul Aurica Sângeorzan în revista locală Pisanii Sângeozene.
Pentru a evita o reacţie negativă din partea românilor, guvernul de la Budapesta a dus o politică mai flexibilă. Astfel că, în timpul mobilizării au fost permise purtarea cocardelor tricolore româneşti şi chiar intonarea cântecului „Deşteaptă-te române”. Ordinele de chemare şi decretele guvernamentale au fost publicate şi în limba română, permiţându-se inclusiv afişarea drapelului românesc. De asemenea, cei acuzaţi de delicte politice au fost iertaţi.
„Pentru a evita dezertările sau fraternizarea cu civilii, autorităţile au urmărit ca soldaţii să fie înregimentaţi cât mai departe de casă. La sate s-au înregistrat cei mai mulţi soldaţi înregimentaţi. Lumea satului, în timpul războiului a fost martora unei drame repetate de nenumărate ori. Pe de-o parte a fost afectată de fiecare dată când se recrutau noi tineri pentru a merge pe front, fiind demoralizată de veştile despre moartea sau rănirea celor plecaţi, iar pe de altă parte se confrunta cu sărăcia şi chiar cu moartea în fiecare zi timp de câţiva ani. Dar, cu toate acestea, a fost nevoită să se obişnuiască şi să se adapteze la toate neajunsurile generate de război, a învăţat să trăiască şi să suporte ideea morţiişi chiar să o sfideze în anumite situaţii”, mai spune istoricul.
1916 – anul dezertărilor
Dacă tacticile aplicate de austro-ungari au funcţionat până în 1915, în anul 1916 se înregistrează cele mai multe dezertări. Pe frontul din Galiţia au avut loc cele mai multe dezertări din răndurile soldaţilor români din armata austro-ungară. Aproape 40.000 de transilvăneni s-au predat ruşilor. Acest lucru a dus la o mai atentă verificare a soldaţilor din Transilvania, darşi la transferul regimentelor care aveau în componenţă români pe alte fronturi, în special cel italian, cât mai departe de teatrul operaţiunilor din România.
„Marele stat major al armatei române a încurajat aceste mişcări de dezertare a soldaţilor adresându-le un manifest:„De astăzi locul vostru nu este în armata austro-ungară, părăsiţi rândurile sale, veniţi sub steagul român fără rezerve, să luptaţi împreună pentru fericirea noastră şi a voastră. Veniţi să înfăptuim România Mare!””, precizează Aurica Sângeorzan. Cei care dezertau sau refuzau să se supună ordinelor erau judecaţi de Curţi Marţiale şi condamnaţi la moarte prin împuşcare sau spânzurare.
adevarul,ro
