Incredibil.Online


ULUITOR ! Musulmanii sunt conduşi de ILLUMINATI şi vor porni al TREILEA RĂZBOI MONDIAL !


Multe rânduri s-au scris despre posibilul - al treilea război mondial - care va fi între Islam şi Occident dar iată că revine în atenția opiniei publice o scrisoare care cel puţin dă de gândit dacă privim cu atenţie ce se întâmplă în lume. În acest scurt material sunt prezentate prezicerile apocaliptice ale unui al treilea război mondial al lui Albert Pike. Există site-uri pline de informații și cred că cel mai important aspect al predicțiilor sale este că Illuminații folosesc islamul pentru a-și atinge scopurile.
 
Albert Pike a scris că Islamul va fi capodopera unui război împotriva Occidentului și că illuminații vor conduce Islamul la o confruntare frontală cu Occidentul. Am văzut deja ce face Noua Ordine Mondială cu Islamul:  provoacă crize și direcţionează milioane de musulmani spre  Europa şi cum se comportă aceştia cu femeile europene cum le violeze, aşa cum am văzut în Germania. Sau acele atacuri de la Paris sau Bruxelles. Totul a fost deja planificat, asistăm la pregătirile celui de-al Treilea Război Mondial. În același mod în care au pregătit primul și al doua război mondial.



Într-o scrisoare din anul 1871, pe care Albert Pike, Mare Maestru mason de grad 33, i-ar fi adresat-o lui Giuseppe Mazzini, revoluţionar italian şi membru Illuminati, este expus planul ocult de instaurare a Noii Ordini Mondiale, prin trei războaie mondiale în urma cărora va fi instaurată domnia lui Lucifer la nivel global. Odată ce islamul a fost folosit pentru a anihila Vestul, acesta  va da drumul unui sistem religios pur luciferian. Toți musulmanii vor participa la acest nou sistem și îl vor lăuda pe noul lor Domn Lucifer.


Pike vorbește despre mulți atei care își vor găsi în sânul islamului adevărata vocație. Pike susține că musulmanii vor ieși învingători și că ateii și creștinii vor dispărea. Interesant este faptul că el a făcut alte două predicții, care s-au adeverit, cu privire la cele două războaie mondiale.
Pike a fost şi general în armata americană, a făcut chiar și pușcărie pentru înaltă trădare. L-a grațiat președintele SUA, care era și el mason. În scrisoare, Pike vorbește despre marile războaie cu care se va confrunta lumea. Despre primul Război Mondial, el susținea că Rusia va deveni o mare putere comunistă care va avea o influență nefastă asupra lumii, titrează nouvelordremondial.cc.

De asemeni, Pike a prezis şi numele preşedintelui american sub care va începe al treilea război mondial, el chemându-l Trimp !

Niciun comentariu:
Write comentarii

Incredibil.Online

Articole noi

Recent Posts Widget

Recomandate