Profetia a fost facuta la finalul unor serii de lectii radiofonice pe care profesorul de teologie Ratzinger le-a sustinut in 1969, intr-un moment decisiv al vietii sale si al Bisericii. Erau anii tulburi ai contestarii studentesti, ai calatoriei pe Luna, dar si ai marilor dispute despre Conciliul Vatican II, care se incheiase de cativa ani. Ratzinger a fost unul dintre protagonistii conciliului.
Ca teolog, a fost izolat dupa ce nu a mai fost de acord parerea „progresistilor” Küng, Schillebeeckx si Rahner despre conciliu. In acea perioada si-a consolidat prietenia cu teologii Hans Urs von Balthasar si Henri de Lubac, cu care va da viata unei noi reviste „Communio”. In aceasta revista vor scrie preoti tineri „ratzingerieni”, astazi toti cardinali considerati „papabili” (potentiali Papi) inainte de alegerea Papei Francisc: Angelo Scola, Christoph Schönborn si Marc Ouellet.
Ratzinger era convins ca Biserica traia o epoca asemanatoare celei ulterioareiluminismului si Revolutiei Franceze. „Ne aflam in momentul unei cotituri imense in evolutia speciei umane. Un moment pentru care trecerea de la Evul Mediu la timpurile moderne pare nesemnificativa”. Profesorul Ratzinger asemana era actuala cu cea a Papei Pius al VI-lea, care a fost rapit de trupele Republicii franceze si a murit in inchisoare in 1799. Biserica se afla in conflict cu o forta care dorea distrugerea ei pentru totdeauna.
Bunurile ei si cele ale ordinelor religioase fusesera confiscate.
O situatie nu cu mult diferita ar putea sa se intample si cu Biserica de astazi, amenintata, dupa cum spune Ratzinger, de tentatia de a-i reduce pe preoti la „asistenti spirituali”, iar misiunea lor la o simpla prezenta politica. „De la criza de astazi”, spunea tanarul teolog, „va iesi o Biserica care va pierde multe”.
Va deveni mica si va trebui sa plece aproape de la inceputuri. Nu va mai fi capabila sa locuiasca in cladirile pe care le-a construit in timpurile de prosperitate. O data cu scaderea numarului credinciosilor, va pierde o mare parte din privilegiile sociale. Va reporni de la grupuri mici, de la miscari bisericesti si de la o minoritate care va repune credinta in mijlocul experientei. „Va fi o Biserica mai spirituala, care nu-si va aroga mandatul politic flirtand cu Stanga sau cu Dreapta. Va fi saraca si va deveni Biserica saracilor”.
Ceea ce Ratzinger prevedea era „un proces lung, dar cand tot travaliul va trece, va lua nastere o mare putere a unei Biserici mai spirituale si mai simple”. In acel moment oamenii vor descoperi ca traiesc intr-o lume „de singuratate inimaginabila” si ca nu mai tin cont de Dumnezeu, „vor descoperi oroarea saraciei lor”.
Atunci si doar atunci, incheia lectia teologul Ratzinger, vor vedea „acea mica turma de credinciosi ca fiind ceva total nou: vor descoperi acest lucru ca o speranta pentru ei insisi, raspunsul pe care l-au cautat in secret”.
Ca teolog, a fost izolat dupa ce nu a mai fost de acord parerea „progresistilor” Küng, Schillebeeckx si Rahner despre conciliu. In acea perioada si-a consolidat prietenia cu teologii Hans Urs von Balthasar si Henri de Lubac, cu care va da viata unei noi reviste „Communio”. In aceasta revista vor scrie preoti tineri „ratzingerieni”, astazi toti cardinali considerati „papabili” (potentiali Papi) inainte de alegerea Papei Francisc: Angelo Scola, Christoph Schönborn si Marc Ouellet.
Ratzinger era convins ca Biserica traia o epoca asemanatoare celei ulterioareiluminismului si Revolutiei Franceze. „Ne aflam in momentul unei cotituri imense in evolutia speciei umane. Un moment pentru care trecerea de la Evul Mediu la timpurile moderne pare nesemnificativa”. Profesorul Ratzinger asemana era actuala cu cea a Papei Pius al VI-lea, care a fost rapit de trupele Republicii franceze si a murit in inchisoare in 1799. Biserica se afla in conflict cu o forta care dorea distrugerea ei pentru totdeauna.
Bunurile ei si cele ale ordinelor religioase fusesera confiscate.
O situatie nu cu mult diferita ar putea sa se intample si cu Biserica de astazi, amenintata, dupa cum spune Ratzinger, de tentatia de a-i reduce pe preoti la „asistenti spirituali”, iar misiunea lor la o simpla prezenta politica. „De la criza de astazi”, spunea tanarul teolog, „va iesi o Biserica care va pierde multe”.
Va deveni mica si va trebui sa plece aproape de la inceputuri. Nu va mai fi capabila sa locuiasca in cladirile pe care le-a construit in timpurile de prosperitate. O data cu scaderea numarului credinciosilor, va pierde o mare parte din privilegiile sociale. Va reporni de la grupuri mici, de la miscari bisericesti si de la o minoritate care va repune credinta in mijlocul experientei. „Va fi o Biserica mai spirituala, care nu-si va aroga mandatul politic flirtand cu Stanga sau cu Dreapta. Va fi saraca si va deveni Biserica saracilor”.
Ceea ce Ratzinger prevedea era „un proces lung, dar cand tot travaliul va trece, va lua nastere o mare putere a unei Biserici mai spirituale si mai simple”. In acel moment oamenii vor descoperi ca traiesc intr-o lume „de singuratate inimaginabila” si ca nu mai tin cont de Dumnezeu, „vor descoperi oroarea saraciei lor”.
Atunci si doar atunci, incheia lectia teologul Ratzinger, vor vedea „acea mica turma de credinciosi ca fiind ceva total nou: vor descoperi acest lucru ca o speranta pentru ei insisi, raspunsul pe care l-au cautat in secret”.
Niciun comentariu:
Write comentarii