Incredibil.Online


Sindromul celui de-al treilea ochi .

ÎN ANUL 2005, CELEBRUL FOTBALIST ZINEDINE ZIDANE DECLARA PENTRU FRANCE FOOTBALL CĂ ÎN UNA DIN NOPȚI L-A TREZIT O VOCE MISTERIOASĂ CARE AVEA UN OCHI CIUDAT SI A ÎNCEPUT SĂ-I VORBEASCĂ.

Această declarație a fost făcută într-un interviu și cei de la France Fotball au făcut glume pe seama afirmațiilor sale. El a mai spus că, probabil nu voi întâlni niciodată persoana cu care a vorbit, dar ochiul il tine minte.

Persoanele care aveau curajul să declare astfel de lucruri erau considerate ca având probleme mentale. Din această cauză, mulți dintre noi refuzăm să facem astfel de destăinuiri de teamă că medicul sau cei din jurul nostru ne vor pune eticheta de nebun sau ciudat.

Socrate a scris în textele sale că aude vocea unui demon care îl hărțuiește. Celebra eroină franceză, Jeanne dArc spunea că aude vocea divină care o călăuzește. Ea a fost arsă pe rug pentru erezie.


Putem trage concluzia că avem de-a face cu halucinații auditive, vizuale sau schizofrenie? Studiile arată că, 10% din populația mondială s-au confruntat cu acest fenomen. Copiii și adolescenții sunt cei mai numeroși în acest procent.

Revenind la Jeanne dArc, aceasta avea 13 ani când și-a anunțat familia că vocea Arhanghelului Mihail i-a spus că trebuie să înceapă lupta pentru a-și elibera țara. La 14 ani a vazut Ochiul.



Pe măsură ce a crescut, aceste experiențe mistice s-au multiplicat. Ce este vocea, un sunet, o vibrație, o energie? Un studiu realizat în Irlanda a arătat că unul din cinci copii aude voci. Sunetul poate fi un murmur, un strigăt sau chiar o voce care poartă conversație cu respectivul copil.

Halucinația este considerată o tulburare psihică. Ea implică auzul, văzul, simțul tactil, mirosul, gustul. Halucinațiile sunt asociate cu schizofrenia. Totuși, acestea pot fi provocate și de tulburarea bipolară, depresie sau manie.

Cum putem explica halucinațiile în momentul în care ele lasă urme materiale? Mai avem de-a face cu o boală mentală? Ne referim la înregistrări sonore, deplasări de obiecte, levitație, apariții inexplicabile în fotografii.

În anul 1916, în timpul unei expediții trans-antarctice, trei oameni a căror corabie fusese distrusă de ghețuri și-au croit drum printre ghețari, pentru a ajunge la o bază de vânătoare. Unul dintre aceștia a declarat că au ajuns cu bine la acea bază, pentru că o voce l-a călăuzit și ochiul i-a arătat drumul.Timp de 36 de ore, a declarat supraviețuitorul, am fost călăuzit de o voce si am vazut ochiul.


Ron DIFrancesco s-a salvat în timpul evenimentelor din 11 septembrie 2001, grație unei voci care l-a îndrumat și a reușit să coboare zeci de etaje printre ruine și în întuneric. Astfel îndrumat, DIFrancesco a reușit să coboare 80 de etaje.

Acest fenomen a fost întâlnit și la alpiniști care l-au numit sindromul celui de al treilea ochi . Mulți dintre alpiniști s-au salvat datorită unui înger păzitor care era reprezentat printr-o voce puternica si un ochi atotvazator.

Ulterior, s-a dovedit a fi ochiul lui Sauron !

Niciun comentariu:
Write comentarii

Incredibil.Online

Articole noi

Recent Posts Widget

Recomandate