Incredibil.Online


SOCANT ! Turcii si-o fac cu mana lor ! Agentii secreti turci i-au orchestrat lui GULEN falsa lovitura de stat !


Dintre cei aproximativ 7.000 de agenți ai serviciilor secete turce subordonate Ministerul de Interne de la Ankara, circa 6.500 au legături cu organizațiile clericului Fetullah Gulen, pe care președintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză că a orchestrat lovitura de stat eșuată de luna trecută, a declarat vineri ministrul turc de interne, Efkan Ala, citat de agenția EFE, transmite Agerpres.

Conform acestui oficial, până în luna decembrie 2013 respectivele servicii secrete au putut fi infiltrate de 'Organizația Teroristă Fetullah Gulen (FETO)', numele pe care autoritățile de la Ankara îl dau rețelei clericului musulman care din anul 1999 trăiește autoexilat în SUA. 'Dintre cei 7.000 de angajați, 6.500 sunt membri ai FETO, dar vom face curățenie', a declarat ministrul turc de interne într-un interviu acordat postului NTV.

Decembrie 2013 este momentul când mișcarea lui Gulen, până atunci aliată a lui Erdogan, a intrat în conflict deschis cu acesta din urmă, după ce guvernul condus la acea vreme de Erdogan a decis închiderea unor școli private, care pentru respectiva mișcare erau o sursă importantă de venituri. A urmat atunci un scandal politico-financiar, despre care guvernul de la Ankara a susținut că a fost declanșat de Gulen.



În interviul acordat vineri, ministrul turc de interne a mai menționat că serviciul de spionaj al jandarmeriei 'va fi reconstruit în întregime', iar serviciul secret principal, cunoscut sub sigla MIT, 'este afectat în această perioadă de deficiențe atât structurale cât și funcționale'. În viitor, serviciul MIT se va ocupa în principal de spionajul extern, dar încă se discută și despre rolul pe care l-ar putea juca pe plan intern, a explicat ministrul Efkan Ala.

Pe de altă parte, el a vorbit și despre infiltrarea masivă a rețelei lui Gulen în administrație și a dat exemplul șefilor poliției din cele 81 de provincii ale Turciei, 74 dintre ei fiind înlocuiți după tentativa de puci pentru că aveau legături cu respectiva rețea.

În urma loviturii de stat eșuate din noaptea de 15-16 iulie, au fost arestate până în prezent circa 40.000 de persoane, dintre care aproximativ jumătate se află în arest preventiv, în timp ce circa 80.000 de funcționari au fost fost suspendați sau demiși.


Niciun comentariu:
Write comentarii

Incredibil.Online

Articole noi

Recent Posts Widget

Recomandate