Socantii VAMPIRI PITICI din MALAEZIA !

S-a întâmplat în statul Selangor, din Ma­la­ezia. Era zece seara şi afară se întu­ne­case. În faţa mu­zeului sultanului Alam Shah, o clădire ultramo­dernă, cu faţada făcută din carouri albe şi albastre, era o coadă imensă, în ciuda orei târzii. Localnici, dar şi turişti, aş­teptau răbdători în căldura umedă, grea de mi­rosuri şi de ţânţari. Intitulată "Mistere, ge­nii, fantome şi sicrie", expoziţia era des­chisă până la miezul nopţii. Un banner aşezat chiar la intrare aver­tiza că vizitarea nu este reco­mandată femeilor gravide şi copiilor. Oare ce se ascundea în interior?

Imediat ce treci de intrare, se face întu­neric. În prima cameră te întâmpină o scenă dem­nă de un film de groază: o maşină gal­be­nă, veche, care are pe locurile din spate nişte pietre de mor­mânt. De ce este expusă aici? "E o re­constituire", explică un comen­ta­riu înregistrat. Acea maşină a fost văzută de mai multe ori pe autostrăzile din Malaezia, la Ka­rak, la Ipoh, la Jelapang, de fie­ca­re dată chiar îna­inte de a se produce un ac­cident mortal. Dar nu este decât o pu­­nere în scenă, pentru a crea am­bianţă. Abia du­pă aceea începi să în­ţe­legi cu ade­vă­rat rostul cozii u­ri­aşe de la in­tra­rea mu­zeului.

Tot prin întuneric pătrunzi într-o sală i­mensă, a cărei mo­che­tă atenuează paşii. Peste tot sunt aşezate vi­tri­ne circulare. Ele sunt făcute din lemn de culoare des­chisă, cu aspect vechi, şi sunt luminate discret, în interior. Prima vitrină, împodobită cu perdele negre, este acaparată de o grămadă de vizitatori care, pur şi simplu, se strivesc în picioare ca să ajungă în faţa ei. Când reuşeşti să a­runci, în sfârşit, o privire, printre doi curioşi, vezi un mic sicriu des­chis, cu o boare alburie ce pluteşte dea­su­pra lui. Ai în faţă un "Pochong", o fantomă ma­laeziană. "Trucaje ieftine" îţi spui, dar ce­lelalte vitrine sporesc misterul. Dea­su­pra fiecăreia dintre ele, un panou de cu­loare portocalie te informează asupra creaturii ce se află înăuntru. Apropiindu-se de cuştile de sticlă, cei mai mulţi dintre vizitatori îşi des­chid telefonul celular pentru a face fo­tografii. În muzeu nu sunt ghizi. Vi­zi­ta­torii sunt lăsaţi să-şi trăiască singuri emo­ţiile.

În sfârşit, începi să înţelegi de ce ex­po­ziţia nu le este recomandată femeilor gra­vide şi copiilor. Din fiecare vitrină de­corată cu vegetaţie tropicală, te privesc fix în ochi, nişte omuleţi atroce, înalţi de 30-40 de cen­timetri, hirsuţi şi cu nişte colţi imenşi în gură, foarte vi­zibili, pentru că nu au buze care să îi ascundă. Pielea lor este brună, cornoasă, întinsă pe nişte oa­se minuscule. Sunt vii sau morţi? N-are cine să-ţi răs­pundă la întrebare, deşi felul în care te privesc, ochi în ochi, îţi stârneşte frisoane reci pe spi­nare. Sunt celebrii "jen­gloti", vampirii pitici din Ma­laezia.

 

Ceva mai de­parte te întâmpină o altă surpriză: un toyol, o mumie cu ochii roşii, ghemuită, îmbrăcată în lână galbenă şi închisă într-un bor­can. "O fi vie?", te întrebi din nou. Conform legendei, cine are în stăpâ­nire un toyol îi poate porunci să fure pentru el, sau să muncească şi să-i întreţină gos­podăria. (Exact ca în sa­tele româneşti de huţu­li, unde toyolii sunt nişte pui mici de draci, care se cumpără la târgurile de far­mece din Ucrai­na. Crescuţi la sub­suoa­ră, ei devin sluga casei, la bine şi la rău.) În ce priveşte piticul din Mala­e­zia, un pescar l-a găsit, zăcând fără viaţă pe ma­lul mării, şi l-a donat muzeului, bucuros să scape de el. Dar chiar şi aşa, închis în borcan, se pare că toyolul tot mai are puteri nefaste, re­simţite de personalul muzeului, care ar vrea mai degrabă să-l facă, într-o zi, nevăzut.

Dintre cele peste o sută de creaturi expuse, două sunt unice în felul lor. Una este de mărimea unei pisici mai mari: este vorba despre o "si­re­nă" cu cap de rozător şi corp de peşte uscat. Cea­lal­tă este un "dragon", un şarpe inelat, cu cap de animal carnivor, care zace pe fundul unei lăzi. Dar filmul de groază abia începe. În urmă cu câţiva ani, muzeul "Alam Shah" a autorizat o echipă ame­ricană de la Institutul Riplay, experţi în ani­male ciudate, să examineze aceste fiinţe fan­tas­tice, trei vampiri fiind radio­grafiaţi şi supuşi la teste ADN. Rezul­tatul? Ei bine, părul lor este de origine omenească şi provine de la acelaşi părinte. În plus, monştrii din vitrine au, în trupurile lor împăiate, câteva zone de ţesut viu.

Ciudăţenii fără răspuns

 

Există două ipoteze legate de vampirii pitici. Cea oficială susţine că sunt nişte animale încă nei­dentificate, cu originea în jungla din Mala­ezia. La pol opus sunt legendele vechi de sute de ani, care susţin că monştrii colecţionaţi de muzeu sunt fă­cuţi de către vrăjitori. Dar indiferent de varianta ac­ceptată, magia ce ţine de ele este autentică. Mohd Lofti Nazar, directorul expo­zi­ţiei, este ab­solut con­vins: "Aceste făpturi în­ma­gazinează ener­­gie în ele. Când am scos sirena din cutie, mi­ro­sea groaz­nic a peşte putrezit, dar când am lu­at-o în mâ­nă, am avut o senzaţie de viu şi căl­du­ră, sim­ţind energia ce se degaja din ea. Cât des­pre to­yol, de fiecare dată când este scos pentru ana­li­ze din borcanul său, răspândeşte mirosul ca­rac­­teristic de transpiraţie omenească. Ciudă­ţe­nii pentru care, deocamdată, nu există răs­puns...".

Dar lovitura de bombă vine abia la sfârşit. Se pare că exponatele din muzeu au avut, cândva, un stăpân: se numeşte Abu Bakar şi într-un in­ter­viu acordat cotidianului "The Star" (cel mai citit ziar de limbă engleză din Malaezia) afirmă că pe toată durata funcţionării muzeului, el stă as­cuns după o draperie, pentru a neutraliza pu­te­rile malefice ale micilor monştri. Vrăjitor de­cla­rat şi recunoscut ca atare, el afirmă, în cadrul aceluiaşi interviu, că doreşte să readucă la viaţă un "langsuir", o altă făptură bizară, care în fol­clo­rul malaezian defineşte o femeie moartă, ce se trans­for­mă în vampir. Ea îşi păstrează aparenţa feminină, dar faţa îi pu­trezeşte, dinţii i se trans­for­mă în colţi şi îi goleşte de sân­ge pe cei care o întâlnesc. Un alt coşmar, bun de expus în mu­zeul din Malaezia.