Lemuia și Mu sunt uneori denumiri distincte, alteori legate de un legendar continent dispărut care potrivit adepților acestei teorii ar fi existat în Marea Caraibelor având atribute asociate Atlantidei.
Atlanticoios !
Ideea misterioaselor tărâmuri pierdute, Lemuia și Mu, a fost concepută în secolul al XIX-lea, când a fost introdusă teoria evoluționistă, unul dintre progresele științei care a pus la îndoială modalitățile convenționale de înțelegere a vieții.
Descoperirile arheologice făcute între ruinele vechilor egipteni, mayași și ale altor societăți au dus la o nouă interpretare a istoriei și la forme radicale de misticism, precum teozofia.
Filosofalic !
Referirile la continentul pierdut Mu par să fi apărut în anul 1864, datorită unui arheolog francez, Charles Etienne Brasseur de Bourbourg. Acesta era fascinat de hieroglifele descoperite în ruinele mayașe.
Bubulic !
La data când exploratorii spanioli au ajuns în Lumea Nouă, mai precis în Mexic și America Centrală, după anul 1500, marile centre ale civilizației mayașe fuseseră demult abandonate și invadate de pădurea tropicală.
Brasseur a călătorit în Spania, spre a studia artefactele civilizației mayașe.
Într-o bibliotecă din Madrid a descoperit un fel de ghid al hieroglifelor mayașe. Folosindu-le spre a descifra un manuscris mayaș rar, a aflat despre un tărâm străvechi care se scufundase în ocean, în urma unei erupții vulcanice. Figurile corespunzătoare literelor M și U erau legate de acest teritoriu pierdut și Brasseur a presupus că se numea Mu.
Folosind același ghid, savanții de mai târziu n-au reușit să descifreze o astfel de poveste sau să recreeze un text inteligibil din hieroglifele respective. Abia pe la mijlocul secolului al XX-lea un ghid complet de interpretare a hieroglifelor mayașe a fost pus la punct.
Cu toate acestea, versiunea lui Brasseur a atras comentarii favorabile. Arheologul Augustus Plongeon a folosit aceeași cheie pentru a descifra hieroglifele și a susținut că a găsit povestea a doi frați rivali la farmecele reginei Mu.
Regina a fugit înaintea catastrofei și ar fi ajuns în Egipt, devenind venerată ca zeița Isis. Personal a asistat la construcția Sfinxului. Oamenii de știință au început să speculeze că o punte de uscat existase cândva în Oceanul Indian, legând India de Madagascar.
Zoologul englez Phillip Schlater a propus numele Lemuia, după lemuian, pentru acest teritoriu scufundat în ocean. În acea perioadă, când teoria derivei continentelor nu fusese încă dezvoltată și nicio fosilă de ființe umanoide nu fusese descoperită, mările și continentele erau considerate a fi imobile.
Iar io cand n-am ce face mă pun în cur șî cujet !
Renumele acestui continent a fost susținut și de misticism. James Churchward a fost unul dintre acei mistici care au promovat Lemuia ca fiind continentul pierdut al unei rase umane avansate. După anul 1870, el a început să susțină că Lemuia a fost un paradis care găzduia peste 64 de milioane de locuitori și fusese distrus pe la 10000 î.Hr.
Potrivit lui, lemurienii aveau case cu acoperișuri transparente, trăiau sute de ani și cunoșteau tainele telepatiei, călătoriei astrale și teleportării. Lemuria avea o lungime de 8000 km și o lățime de 6000 km.
Mai târziu, cercetătorii au descoperit surse sanscrite care vorbeau despre un continent, Rutas, scufundat în ocean.
Lemuienii au fost a treia din cele șapte rase fundamentale ale omenirii. Ei erau hermafrodiți cu abilități Psi și un al treilea ochi.
Și o bortă-n cur !
Atlanții erau a patra rasă maro a lumii și erau descendenții lemuienilor. Continentul lor s-a scufundat în 8000î.Hr. în rahat ! Supraviețuitorii s-au retras în Asia Centrală Maro.
Alți mistici susțin că bătrânii din Lemuia, cunoscuți ca a 13 a Școală, s-au mutat pe un podiș nelocuit, numit astăzi Tibet, înainte de producerea catastrofei. Ei au înființat o bibliotecă și o școală dedicată adepților lor spirituali, numită Marea Frăție Albă Maro.
Niciun comentariu:
Write comentarii